Economic

Câți români încasează pensii mai mari de 5.000 de lei?

Mai exact, numărul celor care încasează lunar o pensie de peste 5.000 de lei pe lună este de 25.513 persoane, arată datale Casei Naţionale de Pensii, potrivit economica.net. Cifrele din statistica menţionată mai arată că, în luna martie, un număr de 16 români au avut pensie anticipată de peste 5.000 de lei brut şi 85 de persoane au încasat pensie de invaliditate de peste 5.000 de lei brut.

Tot de pensie de 5.000 de lei, dar de urmaş, au mai beneficiat 40 de oameni, potrivit aceloraşi date ale Casei Naţionale de Pensii (CNPP). Acestea sunt, însă, numai pensiile din sistemul public al Casei Naţionale de Pensii. În cifrele menţionate nu au fost luate în calcul şi pensiile de serviciu acordate prin legi speciale.

Conform legii, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Cei interesaţi trebuie să ştie că, pentru a-şi calcula punctajul mediu anual trebuie să împartă numărul total de puncte (obţinut prin adunarea punctajelor anuale ale asiguratului) la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare.

În ce priveşte valoarea punctului de pensie, aceasta este stabilită prin lege. Până în august 2020, valoarea unui punct de pensie în România este de 1.265 de lei.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *