Economic

Cealaltă față a utilizării cardului Revolut în România. Poate ANAF să-ți blocheze contul?

În cazul relației cu autoritățile din România, care ar dori să cerceteze anumite aspecte financiare ale clienților, Revolut susține că nu este obligată să furnizeze informații despre posesorii conturilor.

„Autoritățile fiscale din Marea Britanie (Her Majesty’s Revenue and Customs – HMRC) primesc cerințe de la alte autorități competente, precum autoritățile române, iar Revolut cooperează întotdeauna cu HMRC de fiecare dată când sunt primite astfel de solicitări”, a explicat compania, pentru Hotnews.ro.

Una dintre sperietorile pe care ANAF le are la îndemână este poprirea contului. Asta înseamnă blocarea conturilor până la soluționarea problemei, chiar dacă uneori se poate ajunge și la absurd cu poprire pentru 1 leu. Dar Revolut nu-i bancă în România. Ce se întâmplă cu banii tăi de-acolo?

Compania susține că nu are o relație directă cu ANAF, iar în prezent deține o licență pentru bani electronici de la Autoritatea pentru Conduită Financiară (Financial Conduct Authority – FCA) din Marea Britanie. Dat fiind că licența este obținută într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, aceasta este pașaportată în Spațiul Economic European. România, implicit, face parte din acest spațiu.

„Nu am primit nicio solicitare de la ANAF până acum și nici un cont Revolut nu a fost poprit”, au comunicat reprezentanții companiei. S-ar putea ajunge în situația în care să ai poprire și pe contul respectiv? Probabil că da, dacă ANAF insistă, dar în prezent Agenția lucrează cu băncile și conturile în care, cel mai probabil, îți intră salariul direct, de aceea nici nu s-a concentrat pe conturi Revolut.

Situația s-ar putea schimba în momentul în care mai mulți utilizatori și-ar vira salariul direct în contul respectiv.

Revolut are însă mecanisme proprii prin care verifică dacă prin contul tău vrei să treci mai mulți bani. Și aici vorbim de sume mari de bani.

„Este responsabilitatea utilizatorului să declare veniturile obținute și să plătească impozitul pe venit, dar și orice alte taxe aplicabile conform legii. Banii trebuie să fie raportați ca venituri și sunt supuși taxării. Revolut face demersuri pentru a verifica sursa fondurilor, când acest lucru este necesar”, a explicat compania.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *