Economic

Mircea Coşea despre cele 80 de miliarde de euro: Dumnezeu ne-a pus în traistă. Atât

Mircea Coşea este doctor în economie. Şi el este interesat, ca şi tine , de soluţiile pe care le caută Orban şi Iohannis pentru a atenua efectele economice ale crizei Covid, şi el a urmărit cu atenţie cum au decurs negocierile de la Buxelles.Anunţul lui Iohannis nu l-a liniştit.Cele 80 de miliarde de euro, spune Mircea Coşea, vin la pachet cu o serie de probleme care cad pe umerii Guvernului. 46,3 miliarde euro sunt fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021- 2027. 33,5 miliarde  de euro din NextGeneration, fondul pentru relansare economică. 

Dintre aceştia, doar 16,8 miliarde sunt granturi, adică fonduri care pot fi mai uşor accesate,restul sunt împrumuturi..” Nu este nici dezastru, nici fericire” spune Mircea Coşea şi atrage atenţia Guvernului Orban că trebuie să revizuiască programul ” Reclădim România ” în aşa fel încât să avem un plan de restructurare a economiei româneşti.  

Cosea Mircea: Deocamdată, Dumnezeu ne-a pus în traistă, da atâta tot. Capacitatea instituţională a României de a folosi aceşti bani  nu este la înălţime. Ştiţi câte probleme avem în fiecare an cu accesarea fondurilor europene. Sunt două probleme care apar. Partea mai importantă este că granturile din fondul New Generation se vor acorda doar pentru obiective cuprinse în recomandările specifice  fiecărei ţări. Asta înseamnă că trebuie să existe în fiecare ţară în parte un program, trimis la Bruxelles , discutat, aprobat, pe priorităţi. Granturile au scăzut ca valoare dar împrumuturile au crescut. Ceea ce înseamnă că obligativitatea este mai mare. Ce ar trebui să fie făcut este o revizuire a programului guvernamental numit Reclădirea României. Acest program este o listă de dorinţe.

   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *