Economic

Obţinem de trei ori mai mult de la UE faţă de sumele pe care le dăm

Primim bani. Dar ştim ce să facem cu ei? Rămâne de văzut. Cei 80 de miliarde de euro veniţi din partea UE după 4 zile de negocieri ar trebui să ne ajute să refacem infrastructura, să construim spitale, şcoli şi să relansăm economia.

Analiştii economici spun că e o sumă importantă ce poate ajuta România, dar trebuie să venim cu proiecte viabile, iar puterea noastră de negociere nu e foarte mare.

„Noi obţinem mai mulţi bani, cam de trei ori mai mulţi bani decât sumele cu care contribuim la bugetul Uniunii Europene, deci este normal ca şi puterea noastră de negociere să fie mai mică. De ce depinde totul? Păi acum depinde, în primul rând, de un guvern care să respecte statul de drept”, este de părere analistul economic Dragoş Cabat.

Pentru a atrage fondurile puse la dispoziţie de UE trebuie să avem şi proiecte viabile. 

„Să avem proiecte de investiţii care să poată fi finanţate cu aceste fonduri. România are o tradiţie slabă în accesarea fondurilor europene. Doar undeva la 20% din sumele pe care le-am fi putut accesa, le-am şi atras efecitv, tocmai pentru că nu am fost în stare să venim cu proiecte”, a mai spus Cabat. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *