Economic

Studiu alarmant: câte locuri de muncă se pierd în România. Dezastrul va începe la toamnă!

Potrivit unui raport al companiei de administrare a activelor Allianz, toate măsurile luate pe termen scurt, de şomaj tehnic sau program scurtat de lucru, pot duce de fapt la pierderea locurilor de muncă o dată ce măsurile expiră.

Iar companiile să nu se mai redreseze, ceea ce ar însemna ca anul 20121 să aducă o explozie de şomeri. Impacul acestor măsuri la noi în ţară este semnificativ, a arătat analistul economic Adrian Negrescu, miercuri, la Antena 3.

Potrivit analistului financiar, șomajul tehnic și toate celelalte măsuri nu au făcut altceva decât să prelungească situația. „De fapt, avem peste 130.000 de companii care înainte se aflau într-o situație financiară dificilă, aproape de insolvență, aveau pierderi financiare semnificative. Acest șomaj tehnic nu a făcut altceva decât să le prelungească această stare de criză economică, să le ducă să funcționeze până spre lunile iunie-iulie, probabil și august”, a spus Negrescu.

Vine un val de concedieri

„Din păcate, toate aceste măsuri sunt ca niște pansamente pe care le pui unui bolnav aflat în comă. Trebuie să iei altfel de măsuri, trebuie să stimulezi crearea de locuri de muncă(…). Aceste economii au nevoie să vândă produsele și serviciile pe care le comercializează. Nu faci altceva decât să prelungești această stare de insuficiență de business care probabil la un moment dat se va transpune într-un val semnificativ de disponibilizări de personal”, a explicat Adrian Negrescu.

Câte locuri de muncă se pierd în România – Studiu alarmant

„Avem 450.000 de contracte de muncă încetate și numărul acestora ar putea crește, pentru că multe companii afectate de blocajul financiar probabil vor renunța la o mare parte din personal”, a adăugat el.

Câte locuri de muncă se pierd în România

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *