Externe

Nou bilanţ cutremurător al coronavirusului. Zeci de oameni au murit într-o singură zi

Noul coronavirus a ucis 638 de persoane în China, până astăzi, 7 februarie 2020.

Autorităţile din provincia Hubei, epicentrul epidemiei, au anunţat că vineri 69 de persoane şi-au pierdut viaţa.

În buletinul său zilnic, comisia de sănătate din provincia chineză a raportat, de asemenea, 2.447 de noi cazuri de infecţii, crescând numărul total al bolnavilor la peste 30.000.

În afara Chinei continentale, peste 240 de cazuri de pneumonie virală sunt confirmate deja în aproximativ 30 de ţări şi teritorii.

Harta în timp real a epidemiei de coronavirus poate fi accesată AICI.

Între timp, numărul de cazuri confirmate de coronavirus s-a triplat, ajungând la 61, pe pachebotul Diamond Princess, aflat în carantină în Japonia.

Nava de croazieră, care a ajuns luni seara în apropierea portului Yokohama (sud-vestul capitalei Tokyo), are la bord 3.700 de pasageri şi membri ai echipajului.

Noile cazuri au fost detectate la 21 de japonezi, precum şi la pasageri americani, canadieni, australieni, la un argentinian şi la un britanic.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *