Externe

S-a schimbat vârsta de pensionare în Italia! Statul oferă și un venit minim, pe care mulți salariați români și l-ar dori

În Italia, acest venit lunar în funcţie de nevoile gospodăriei este de 780 euro lunar şi se acordă pe o perioadă de 18 luni. De el beneficiază aproximativ cinci milioane de persoane din Italia care sunt sub pragul sărăciei. Acest venit se acordă unei singure persoane, cu mici diferenţe de bani, creşteri sau scăderi, în funcţie de situaţia gospodăriei, potrivit adevarul.ro.

De acest venit pot beneficia nu numai italienii, ci şi străinii care se află acolo. În cazul italienilor, singura condiţie pentru a obţine aceşti bani este să locuiască acolo de doi ani. Străinii este necesar să se afle pe teritoriul acestei ţări de cel puţin 10 ani.

De asemenea, tot în cazul străinilor care vor să beneficieze de acest venit, ei nu au dreptul să refuze mai mult de două oferte de muncă sau cel mult trei. Al doilea posibil loc de muncă va putea să se afle la o distanţă de 250 de kilometri de casă, iar a treia ofertă de serviciu, în toată Italia.

În ce priveşte vârsta de pensionare, guvernul italian a adoptat decrete-lege în anul 2019 care scad vârsta de pensionare cu cinci ani, respectiv de la 67 de ani la 62 de ani.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *