Meteo

BREAKING NEWS: ALERTĂ METEO. ANM anunţă alte patru zile de furtuni în toată ţara

ANM a actualizat informarea meteorlogică, astfel că vremea rea se extinde până pe 3 iunie. Conform datelor d la meteorlogi în intervalul 31 mai, ora 10:00 – 03 iunie, ora 23:00 vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări temporare ale vântului.În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantități de peste 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
PROGNOZA METEO. Elena Mateescu, director ANM: “2020 va fi an de foc în România”Duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h și trecător se vor semnala precipitații mixte. Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze de 45…55 km/h.În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI
Pe parcursul zilei de duminică, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, astfel încât temperatura maximăse va situa în jurul a 24 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul se va intensifica treptat după orele prânzului, când larafală se vor înregistra viteze în general de 45…50 km/h.Din după-amiaza zilei de luni (01 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua treptat si se va manifesta prinaverse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caractertorențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși, în medie, 10…15 l/mp și izolat20…25 l/mp.Vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 21 de grade, iar minimele între 8 și 11 grade.
COD GALBENValabil de la : 31-05-2020 ora 9:40 până la : 31-05-2020 ora 15:00COD GALBENValabil de la : 31-05-2020 ora 9:00 până la : 31-05-2020 ora 15:00Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *