Meteo

PROGNOZA METEO. Temperaturi caniculare în Bucureşti. Cum va fi vremea în restul ţării

La noapte, în ţară, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zona de munte, vor fi înnorări, local averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade.Citeşte şi: CANICULĂ în România. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi alte 18 de judeţe
La noapte, în Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade.Sâmbătă, în ţară În sudul și sud-estul țării, vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic va fi accentuat. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei. În regiunile vestice, nordice și centrale, precum și la deal și munte, iar cu precădere începând din orele serii local și în sud – sud-vest, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 25 de grade.Sâmbătă, în Bucureşti, vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară și noaptea, când va crește probabilitatea de apariție a averselor, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 grade, iar cea minimă va fi de 20…21 de grade.
Duminică, în ţară, vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse pe arii relativ extinse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Excepție vor face regiunile estice și vestul extrem al teritoriului, unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 26 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, unde în orele amiezii va fi caniculă, iar disconfortul termic accentuat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 și 26 de grade.Duminică, în Bucureşti, vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34…35 grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.Luni, în ţară, în sud-vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de deal și de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se pot înregistra cantități mai însemnate de apă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, mai ales după-amiaza și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturile minime se vor încadra între 12 și 26 de grade.
Luni, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi temporar noros și, mai ales după-amiaza și noaptea, va crește probabilitatea pentru ploi de scurtă, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 20…21 de grade.Marţi, în ţară, în regiunile intracarpatice și local în restul teritoriului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse vor fi mai însemnate. În sud-est, cerul va fi variabil, iar manifestări de instabilitate atmosferică vor fi doar pe arii restrânse și la intensități mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est. Temperaturile minime se vor încadra între 13 și 22 de grade, mai ridicate pe litoral, spre 26 de grade.Marţi, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU ZILELE DE MIERCURI, JOI, VINERIÎn ţară, valorile termice vor marca o scădere față de zilele precedente și vor fi, în general, apropiate de normele perioadei. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității va fi mai ridicată la începutul intervalului în sudul și centrul țării, precum și la munte.În Bucureşti, valorile termice vor marca o scădere față de zilele precedente și vor fi apropiate de normele perioadei. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității va fi redusă.Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *