Meteo

PROGNOZA METEO. Temperaturi caniculare şi disconfort termic în România. Cum va fi vremea în Bucureşti

PROGNOZA METEO. La noapte, în ţară, cerul va fi mai mult senin. Spre sfârșitul intervalului în extremitatea de vest a țării vor fi unele înnorări și condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali şi 22…23 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.Citeşte şi: PROGNOZA METEO. Temperaturi caniculare şi disconfortul termic acccentuat în următoarele zile. Apoi revin ploile
În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 17…20 de grade.Joi, în ţară, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, caniculară după-amiaza în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Moldovei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, în special în zonele de câmpie. În regiunile vestice și nord-vestice instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și mai ales spre seară și în cursul nopții vor fi înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii. Ploile vor avea mai ales caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, cu valori ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali. Spre sfârșitul intervalului, în extremitatea de sud-est a teritoriului, izolat se va semnala ceață.În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și posibil va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă va fi de 17…20 de grade.
Vineri, în ţară, în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Moldovei, vremea se va menține caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi pe alocuri va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În vest, centru și nord-vest, precum și în zona de munte, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. Ploile vor avea mai ales caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Astfel de fenomense se vor semnala pe arii mai restrânse, mai ales spre seară și noaptea și în Oltenia și în jumătatea de nord a Moldovei. Temperaturile maxime mai scăzute decât în ziua precedentă în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 25 de grade în Maramureş și în dealurile Crișanei şi 37 de grade, izolat în Câmpia Română, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade.În Bucureşti, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat; indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 20…21 de grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.Sâmbătă, în ţară, în sud-estul țării, vremea se va menține caniculară cu disconfort termic accentuat. În celelalte regiuni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Pe arii extinse în Transilvania, Oltenia, precum și în zonele de munte, local în Banat și Crișana și pe arii mai restrânse în Moldova și Muntenia, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 36 de grade, iar minimele termice vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade, cu valori ușor mai scăzute în depresiuni.
În Bucureşti, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară când va crește probabilitatea de apariție a averselor însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 35…36 grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.Duminică, în ţară, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi, izolat căderi de grindină, la început în zonele de deal și de munte, apoi și în celelalte regiuni, cu excepția Dobrogei, unde astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Cantităţile de apă, local vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de durată ale vântului în timpul averselor ce vor lua și aspect de vijelie. În sud-est, vremea local caniculară şi disconfortul termic accentuat vor persista. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 36 de grade, iar minimele termice vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade, cu valori ușor mai scăzute în depresiuni.În Bucureşti, vremea va fi în continuare caniculară. Cerul va fi variabil, iar mai ales după orele prânzului înnorările se vor accentua,iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…22 de grade.DE LUNI PANA JOI, în ţară, în regiunile sud-estice, pe tot parcursul intervalului, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară după-amiaza,disconfortul termic se va menține ridicat, iar probabilitatea de ploi va fi mai ridicată în cea de-a doua zi a intervalului. În restul teritoriului valorile termice se vor menține apropiate de mediile multianuale, iar fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala local. În Bucureşti, vremea se va menține călduroasă, caniculară mai ales în prima zi a intervalului. Manifestări specifice instabilității vor fi posibile în timpul după-amiezelor. Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *