Meteo

PROGNOZA METEO. Vremea se schimbă radical. Ploi şi vânt în următoarele zile. Ninsori şi viscol la munte

PROGNOZA METEO MARTIÎN ȚARĂ
Vremea va fi vântoasă și se va răci accentuat în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, astfel încât valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub mediile multianuale. În rest, deși temperatura aerului va scădea față de ziua precedentă, se va menține mai ridicată decât normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei. Temperaturile minime vor fi predominant negative în vest, nord și centru, astfel că pe arii relativ extinse se va semnalabrumă și local îngheț la sol și vor fi cuprinse între -7 și 5 grade. Cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse, ziua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și izolat în rest, iar seara și noaptea în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, local în Oltenia și izolat în sud-estulTransilvaniei. La începutul intervalului, în estul Transilvaniei și în zona subcarpatică a Moldovei, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare, iar în regiunile sudice și estice vor fi posibile descărcări electrice șiaverse de măzăriche.

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile. Se va depune strat nou dezăpadă în nordul Carpaților Orientali și mai ales pe creste, în restul masivelor montane. Izolat cantitățile de precipitații vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va avea intensificări în zona de munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 70…90km/h, spulberând zăpada. Intensificări temporare ale vântului vor fi în primele ore ale zilei în Banat și Crișana, apoi treptat și în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amieziiși în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze în general de 55…70 km/h. Spre seară și noaptea vântul va mai avea intensificări în regiunile sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.BUCUREȘTI
Valorile termice diurne se vor menține peste cele normale pentru mijlocul lunii aprilie, astfel încât temperatura maximăva fi de 21…22 de grade. Înnorările se vor accentua treptat şi mai ales spre seară și noaptea va ploua ( în medie de 5…8 l/mp). Vor fi mai ales averse, însoțite posibil de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări , cu viteze îngeneral de 45…50 km/h și temporar 55…60 km/h. Temperatura minimă, mai scăzută decât în noaptea precedentă, va fi de 2…3 grade.
 
PROGNOZA METEO MIERCURIÎN ȚARĂ
Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, vântul va mai diminua în intensitate, iar valorile termice, în specialcele nocturne, se vor situa ușor sub cele normale la această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cuînnorări temporare pe parcursul zilei și seara, în regiunile sudice, estice și parțial în cele centrale și numai izolat vor ficondiții de ploaie. Vântul va avea unele intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului și în nordul, centrul, estulși sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -6 și 7 grade.Spre dimineață, pe arii restrânse se va forma brumă.
BUCUREȘTI
Vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului. Vântul va sufla în general moderat, pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

PROGNOZA METEO JOIÎN ȚARĂ
Valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, însă dimineaţa va fi rece pentru această dată în cea maimare parte a ţării. Cerul va fi mai mult senin ziua şi variabil în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cuintensificări la munte şi mai ales în zona Carpaţilor Orientali, iar îndeosebi în prima parte a intervalului şi pe litoral şi înDelta Dunării. Temperaturile maxime, peste mediile multianuale în special în regiunile estice, se vor situa, în general,între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 0 și 10 grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.Noaptea, local în Transilvania şi izolat în depresiunile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei, se va forma brumă, iar înzonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent, însă dimineaţa va fi rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de6…7 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 3 grade.
 PROGNOZA METEO VINERIÎN ȚARĂ
Vremea va deveni caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie, chiar deosebit de caldă în regiunile extracarpatice. Cerulva fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile nordice, unde, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, pe ariirestrânse, vor fi averse posibil însoţite de descărcări electrice. În zona montană înaltă din nordul Carpaţilor Orientali,trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar trecător şipe arii restrânse şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14…16 grade pelitoral şi 25 de grade, izolat în Câmpia Română, iar cele minime între 3 şi 12 grade, uşor mai scăzute în depresiunileCarpaţilor Orientali, unde vor mai fi condiţii de brumă.
BUCUREȘTI
Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
În weekend, de Paşte, vremea va intra într-un proces de răcire, dar în primele două zile ale intervalului, îndeosebi în jumătatea de sud, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere, la început în regiunilenordice, apoi şi în rest.BUCUREȘTI. În prima jumătate a intervalului vremea va fi deosebit de caldă, apoi tendinţa valorilor termice va fi descădere. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în ultima zi a intervalului.Sursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *