Monden

Adela Popescu, de urgență la spital! Ce spune testul pentru coronavirus? Cove va merge astăzi să se testeze

Marți, realizatoarea emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV a ajuns la spital, din cauza unor probleme la stomac. Aceasta a lipsit de la emisiune, fapt ce a stârnit o mulțime de discuții pe rețelele sociale. 

„După cum vedeţi, scumpa Adeluca nu este nici astăzi alături de mine. Vă povesteam ieri că a avut ceva probleme de sănătate și mulţi aţi fost îngrijoraţi şi aţi întrebat ce face. Cel mai bine este să ne spună chiar ea”, a început Cove emisiunea. 

Adela Popescu a intrat în direct în emisiune, printr-un apel video, prin care a încercat să lămurească lucrurile.

Ce spune rezultatul testului pentru coronavirus

 „De vreo 4 zile mă durea foarte tare stomacul și durerea se localizare undeva în partea dreaptă. Pe la 3 dimineaţa când mi-am dat seama că durerea creşte, în niciun caz nu scade, cu toate că luam un tratament așa cum credeam eu,  m-am prezentat la urgenţă și m-au internat.

Se pare că am o ilemită terminală, e o inflamaţie a tubului digestiv. De fapt o inflamația a colonului. Nu știu exact. 

Vreau să fac o precizare foarte importantă. Protocolul atunci când te internezi este să îţi facă automat un test covid, acesta este rezultatul testului meu, negativ”, a declarat Adela Popescu

Cove va merge și el să se testeze pentru coronavirus

Colegul Adelei Popescu, Cove, a declarat că este hotărât să meargă să își facă și el un test pentru coronavirus, pentru a înlătura toate discuțiile. 

Astăzi, după emisiune, fac şi eu testul COVID, şi îl vom prezenta. Ca să nu ne mai vorbească unii şi alţii”.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *