Politic

ALDE cere Parlamentului să facă o plângere penală împotriva lui Orban: Premierul riscă trei ani de închisoare

Şeful ALDE mai spune că scopul acestei acţiuni nu este de a-l trimite pe premier la închisoare, dar guvernanţii trebuie sp aibă nişte limite. În plus, judecătorii CCR şi cei de la Înalta Curte sau Avocatul Poporului “nu pot fi lăsați singuri”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.

Acţiunea lui Tăriceanu vine după ce premierul Ludovic Orban a recomandat românilor să nu țină cont de decizia Curţii Constituţionale a României referitoare la neconstituționalitatea unor măsuri din epidemie, privind carantinarea și izolarea, ci să acționeze responsabil. 

“Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale prim-ministrului Orban! Chiar dacă ocupă o funcție înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei!

Recomandarea lui Orban către populație de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituției. Această declarație nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără rușine, al PNL-iștilor la justiție. Iar atacul lor la orice instituție care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns. Așteptam o reacție mai hotărâtă a CSM-ului, cum aș fi așteptat măcar o ridicare de sprânceană din partea Comisiei Europene, dar pare că pentru aceste instituții ce le este interzis unora, le este permis altora.

Tăriceanu: Nu Orban la pușcărie e scopul acestei acțiuni

Nu putem să-i lăsăm singuri pe judecătorii de la CCR, pe cei de la Înalta Curte sau pe Avocatul Poporului! Nu se poate să-i respectăm doar cu jumătate de normă și să-i lăsăm pradă atacului unui partid care pare că și-a pierdut busola și a uitat câți români s-au sacrificat în ultimii 70 de ani ca noi să ajungem la democrație! O democrație pe care ei o vor distrusă, în numele interesului de partid.

ALDE nu vrea să fie complice la nășirea unui mic dictator și, în consecință, va propune ca Parlamentul, în baza art.109, alin. 2, din Constituție privind răspunderea membrilor Guvernului, să inițieze o acțiune penală împotriva prim-ministrului Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor. Articolul 368 din Codul Penal credem că este destul de clar: `(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (..) . (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi (…)`.

Nu Orban la pușcărie e scopul acestei acțiuni, ci să-i convingem pe guvernanți că există limite peste care nu se poate trece!”, a scris liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *