Politic

Călin Popescu Tăriceanu, după consultările cu Iohannis: ALDE nu are o propunere de premier

„Constituţia prevede nişte paşi care sunt extrem de anevoioşi şi consumatori de timp. Drumul până la alegerile anticipate înseamnă aproximativ patru luni de zile, care creează o serie de consecinţe defavorabile. Constituţia României nu este una care să faciliteze recurgerea la soluţia alegerilor anticipate, din contră. (…) Consecinţele pe care le produce derularea procedurii de alegeri anticipate creează în toată această perioadă un imens blocaj legislativ, economic. (…) De aceea i-am spus preşedintelui că ni se pare această soluţie nepotrivită, mai ales că economia de timp la care se ajunge este una nesemnificativă. Alegerile anticipate ar putea să fie organizate cu aproximativ trei – patru luni înainte de alegerile la termen”, a declarat Tăriceanu.

Administrația în astfel de cazuri se blochază, cetațenii vor trebui săaștepte. Consecințele economice sunt la fel de preocupante, vor fi presiuni pe cursul de schimb, pe domeniul economic. I-am spus președintelui că această soluție mi se pare una nepotrivită, mai ales că economia de timp e mică, de câteva luni. O tevatură uriașă”, a declarat Tăriceanu.

Totodată, Tăriceanu a anunțat că este dispus să negocieze cu oricine, doar pentru ca România să nu organizeze alegeri parlamentare anticipate. El i-a precizat lui Iohannis că normal ar fi ca partidele cu cei mai mulți parlamentari să aibă un premier desemnat.

„I-am spus că ALDE nu are o propunere de premier și că mi se pare normal ca partidele care au ponderea cea mai mare în Parlament să dea premierul. Avem m toată deschiderea de a discuta cu partidele politice pentru o majoritate care să dea premierul”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură. 

Călin Popescu Tăriceanu, după consultările cu Iohannis: ALDE nu are o propunere de premier

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *