Politic

Firea s-a răzgândit. Candidează la Capitală şi face acuzaţii: Sunt “forţe” care vor să vin la şefia PSD şi să devin premier, dar nu mă interesează

Cei care ar ameninţa-o sunt nişte “forţe”, însă ea le transmite că nu o interesează scenariul de a renunţa la candidatura la Primărie, pentru un loc la parlamentare, urmând apoi să preia, posibil, şefia PSD şi, în final, să fie o variantă de premier din partea PSD.

Astfel, întrebată cine o ameninţă, Gabriela Firea a răspuns: “Sunt alte forţe care transmit emisari, că ar fi mai bine pentru mine să vin la preşedinţia PSD şi să candidez doar la parlamentare şi, eventual, dacă PSD va ajunge la guvernare, să devin prim-ministru. Le-am spus că pe mine acest scenariu nu mă interesează, eu îmi văd cu multă seriozitate de treaba de la Primăria Capitalei, de activitatea mea.

Nu sunt un oportunist, nu calc pe cadavre, nu vreau să iau locul nici domnului Ciolacu, şi nici viitoarei propuneri de premier a PSD, nu sunt o aventurieră să-i părăsesc pe bucureşteni, în ideea că după ce voi câştiga un loc în Senatul României şi ca posibil preşedinte al PSD, am prima şansă să devin prim-ministrul acestei ţări. Nu este cazul, eu îmi văd de treaba mea”, a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, miercuri, după şedinţa PSD.

Firea spune că nu se va retrage din cursa pentru Primăria Bucureşti, mai ales că şi cifrele sunt de partea ei, după cum arată sondajele din partid, despre care susţine că le are.

“Am venit să fac cât mai multe lucruri bune pentru Capitală şi, repet, nu sunt atât de ambiţioasă încât să consider că nu există şi altă persoană pregătită să facă acest lucru. Dar, din toate cercetările pe care le avem la dispoziţie, atât cele realizate în interesul meu, cât şi cele realizate de formaţiunea politică pe care o reprezint, arată faptul că atât eu, cât şi preşedintele României, Klaus Iohannis, suntem cele două personalităţi politice care întrunim cele mai mari procente de încredere în rândul românilor şi, de asemenea, în rândul bucureştenilor. Ierarhiile nu s-au schimbat patru ani, nu au suferit modificări nici în această săptămână, este imposibil de crezut că se întâmplă ceva în aceste zile. 

Gabriela Firea: Nu mă retrag din cursa pentru Primărie

Prin urmare, repet, cei care au tot interesul să mă destabilizeze mai au de aşteptat, le transmit foarte ferm că voturile se câştigă de la cetăţeni, şi nu prin maşinaţiuni politice”, a transmis Firea.

Întrebată de jurnalişti dacă se retrage din cursa pentru Primăria Bucureşti, Firea a negat, dar a precizat că dacă va fi o altă persoană în care bucureştenii să aibă mai multă încredere decât în ea, va şti să facă un pas în spate.

“Niciodată! (…) Absolut puţin probabil că există un alt candidat care să întrunească încrederea bucureştenilor mai mult decât mine. Eu sunt dispusă să mă retrag pentru acel candidat, pentru că nu mă leg de scaun, nu mă ţin neapărat strânsă de o funcţie”, a replicat primarul general al Capitalei.

Anunţul categoric al Gabrielei Firea de a nu se retrage din cursa pentru Primăria Bucureşti vine la numai câteva ore după ce, marţi seara, spunea la Antena 3, spunea că ar putea renunţa la un nou mandat, lasându-i locul lui Victor Ponta.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *