Politic

Fostul ministru Petre Daea îl atacă dur pe ministrul Oros pentru gestionarea crizei din agricultură

Daea susține că regândirea sistemului de irigații este „păguboasă pentru țară” și îl acuză pe Oros că tergiversează luarea de măsuri pentru reabilitarea infrastructurii „de mai bine de șase luni”. 

„În al doilea rând, vreau sa spun un lucru pe care nu îl cunoaste ministrul și îmi pare extrem de rău că în șase luni de zile nu a reușit să se orienteze pe tabela aceasta de comandă la Ministerul Agricuturii…Ministerele nu sunt nave-școală unde vii să înveți. Aici trebuie să lucrezi”.

Daea evidențiază „fracturile logice” din discursul actualului ministru și spune că, anul trecut, în toamnă, sistemul de irigare acoperea 180.000 hectare, nu 130.000 de hectare cât a afirmat Oros. Petre Daea este cu atât mai intrigat cu cât fermierii au încheiat contracte pentru irigarea a aproximativ un milion de hectare.

Fostul ministru solicită explicații în legătură cu plățile neefectuate de mai bine de o lună către constructori care lucrează la șantierele de irigații începute în timpul mandatului său. „Am lăsat 48 de șantiere deschise. Doar în acestea se mai lucrează.”

Acuzele la adresa actualului ministru al Agriculturii, Adrian Oros, vin după ce acesta a declarat marți că programul pentru reabilitarea infrastructurii de irigații trebuie regândit, în condițiile în care în prezent pot fi irigate peste 600.000 de hectare, dar efectiv sunt irigate 133.407 hectare.

„Vom verifica calitatea lucrărilor care s-au făcut până acum. Toate lucrurile care au fost făcute prost nu le vom plăti, iar contractele le vom rezilia. Toți cei care au răspuns de aceste lucrări și o sa vedem că nu sunt făcute bine vor pleca. Vom reprioritiza lucrările”, a spus Oros.

Anterior, ministrul Agriculturii a anunțat că seceta a afectat culturile de toamnă din Moldova și din sudul țării: 2,9 milioane de hectare cultivate cu grâu, secară, orz, orzoaică și rapiță.

Ministrul a declarat că producția de grâu a acestui an ar putea fi de 5 – 6 milioane de tone, în condițiile în care într-un an bun se produc în jur de 9 milioane de tone. Oros spune că s-au cheltuit în ultimii ani 200 de milioane de euro, pentru reabilitarea sistemelor de irigații.

Fostul ministru Petre Daea îl atacă dur Oros pentru gestionarea crizei din agricultură

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *