Politic

PSD, atac la liberali: În loc de protecție și respect față de părinții și bunicii noștri, umilințe maxime!

”După măsura prin care i-au silit să se înghesuie în magazine, în interval de două ore, la un loc cu ceilalți cetățeni, milioane de români de peste 65 de ani s-au îngrozit, joi, când ministrul PNL al Sănătății le-a spus, la TV, cu gura lui, că există și posibilitatea de a îi lua de acasă pentru a-i trimite la hotel, în carantină forțată, exact ca în timpul Gulagului sovietic! După reacția publică de revoltă, ministrul și-a negat propriile afirmații, mințind în față o națiune întreagă!

???: „Ne-am gândit EFECTIV și la niște metode să îi ducem într-un hotel, într-o cameră cu tot confortul în care să vină cineva să aibă grijă de ei.”

????: „Am văzut multe site-uri astăzi, dând oarecum, chiar spunând, că ar fi fost varianta mea în care persoane peste 65 de ani, că au fost afectate de COVID sau nu, vor fi duse în spații. Nu.”

În loc de protecție și respect față de părinții și bunicii noștri, umilințe maxime!

Un exemplu emblematic pentru modul în care Guvernul PNL gestionează această criză! Nu e greșeala lor, românii nu au înțeles bine! Nu a fost ideea lor, alții sunt de vină! Așa explică Guvernul PNL toate prostiile pe care le fac pe seama cetățenilor:

↘️ au dat ordin să nu se mai trateze în spital asimptomaticii, iar a doua zi l-au revocat;
↘️ au impus populației restricții de deplasare, dar le-au înlăturat pentru cei care pleacă la muncă în Germania;
↘️ au anulat prin Ordonanța Militară nr. 9, ceea ce interziceau în Ordonanța Militară nr. 8, cu privire la exportul de cereale;
↘️platforma pentru acordarea sprijinului către IMM-uri a fost activată abia la o lună după anunțarea măsurilor și s-a blocat în prima zi, ”datorită” atacurilor cibernetice extreme, nu incapacității lor;
↘️ s-au lăudat cu anularea propriei decizii de a exclude vacanța din perioada în care părinții pot rămâne acasă pentru a-și supraveghea copiii;
↘️ și-au renegat propriile dispoziții prin care șoferii de TIR erau băgați în carantină, blocând astfel aprovizionarea cu alimente și materiale sanitare;
↘️ și-au retras propria Ordonanță de Urgență privind amânarea ratelor bancare, dar nici în noua formă nu au eliminat „dobânda la dobândă”
↘️ au anunțat ca pe un trofeu trimiterea în șomaj tehnic a jumătate dintre bugetari, apoi au negat că ar fi avut astfel de discuții;
↘️ și, cel mai grav, au minimizat cu bună știință pericolul COVID-19, spunându-le românilor că noul virus e ca ”orice răceală” și neluând nicio măsură pentru pregătirea țării pentru gestionarea pandemiei!”, a scris PSD pe Facebook.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *