Politic

Tăriceanu: Trebuie să ne luăm gândul că elevii se vor întoarce la școală până în toamnă

”Eram foarte aproape să îmbrățișez ideea reîntoarcerii copiilor la scoală de la 1 iunie. Apoi m-am gândit la măsurile care trebuie luate pentru a ne simți copiii în minimă siguranță și m-a lovit groaza. Vreau să-mi trimit copilul la școală pe un plan gândit peste noapte de actualul ministru al Educației? Sau de Ludovic Orban? Nu prea cred! Felul în care au ratat startul luptei împotrivă virususului sau cum au rasolit “școala online” spune totul despre felul în care ei ar putea organiza într-un timp atât de scurt reîntoarcerea în siguranță la scoală. Așa că, dacă nu vrem că ai noștri copii să devină surse ambulante de răspândit viruși, trebuie să ne luăm gândul că ei se vor întoarce la școală până în toamnă. Este un sacrificiu necesar”, a scris, luni dimineața, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

Conform sursei citate, o asemenea decizie are implicații multiple.

„La unele, soluțiile sunt mai la îndemână. La altele trebuie să mai cumpănim. De exemplu, nu am o soluție viabilă despre ce se poate face pentru copiii ai căror părinți se întorc la munca. Văd că în Belgia școlile organizează în cadrul lor centre speciale unde pot stă copiii ai căror părinți se întorc la munca. Probabil că mulți părinți vor avea programe de muncă flexible deci și aici va trebuie să fie flexibilitate de orar. Și măsuri de siguranță”, scrie liderul ALDE.

Tăriceanu consideră că, în acest an școlar, mediile trebuie încheiate pe baza notelor de până acum. De asemenea, el spune că Bacalaureatul și Evaluarea națională trebuie finalizate tot în baza mediilor din anii precedenți.

„Dacă Franța, țara care a inventat Bacalaureatul propune soluția asta, nu văd de ce nu am lua-o și noi în calcul. Vacanța cea mai mare care a existat vreodată trebuie folosită de minister și de școli pentru a reface toate planurile pentru toamnă. Asta înseamnă mai puțini elevi în clase, orar decalat, programă școlară modificată în asemenea fel încât să se poată recupera materia din acest an, contracte pentru asigurarea cu măști de protecție, protocoale de dezinfecție periodică în sălile de clasa și mijloacele de transport, decizie cu privire la programul cornul și laptele, sistem de testare periodică a cadrelor didactice. O mulțime de lucruri și astea sunt doar o parte”, scris sursa citată.

Liderul ALDE aduce în discuție și posibilitatea ca anul școlar să nu mai înceapă în aceeași zi pentru toți.

„Adică 15 septembrie nu va mai fi ziua când clopoțelul va suna pentru toți cum nici 15 iunie nu mai este ultima zi de scoală. Cred că cele trei cicluri școlare (primar, gimnazial și liceal) trebuie să înceapă cu o diferență de una sau două săptămâni între ele. Nu vreau să mă pronunț care primul și care ultimul. Motivul nu este doar cel al limitării aglomerației în scoli, ci mai mult pentru evitarea aglomerației în concedii, pe plaja sau la munte. În plus, o măsură ca și aceasta va avea rezultate pozitive pe gradul de ocupare al capacităților hoteliere și dăm astfel o mână de ajutor uneia dintre cele mai lovite industrii din România. Știu, sunt părinți, cum sunt și eu, care au un copil în clasa I și celălalt în clasa a VI-a, de exemplu. Cum ne împărțim să mergem în concedii? Da, e o problema dar o problema și mai mare este grija noastră pentru copiii noștri, să-i vedem mari, sănătoși și la casele lor”, a mai scris Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *