Social Ultima Ora!

Situația pârtiilor din România. Unde poți schi

Este o tradiție ca mulți români să-și petreacă vacanța de iarnă la munte. Din păcate, în acest an a lipsit zăpada, iar multe pârtii de schi nu sunt practicabile. Cu toate acestea, există și vești bune, informează evz.ro.Unele pârtii de schi sunt deschise datorită instalațiilor de zăpadă artificială. Și pentru că în ultimii ani s-au făcut investiții și în instalațiile de transport pe cablu, a crescut substanțial distanța pe care se poate schia. 
Pe Valea Prahovei se poate schia la Sinaia, Azuga și Bușteni. Aici stratul de zăpadă este de circa 20 cm. Există condiții de iarnă și pe Muntele Mic și la Păltiniș, iar în Alba sunt 10 cm de zăpadă. Acestea ar fi veștile bune. Există în România 350 de pârtii omologate, cu o lungime de peste 160 kilometri. Problema pe care o semnalează însă schiorii este aceea că în general pârtiile sunt prea scurte și nu există legături între ele. Chiar și așa, cei care practică sporturile de iarnă au numai cuvinte de laudă despre pârtiile din Poiana Brașov, Câmpulung Moldovenesc, Sinaia și Vatra Dornei, pentru că în cazul acestor pârtii este mai puțin importantă lungimea cît dificultatea. Schiorii apreciază și pârtiile din celelalte stațiuni de pe Valea Prahovei, Azuga, Bușteni și Predeal, sau Păltiniș de la Sibiu sau cele nou înființate, Straja din Hunedoara sau Transalpina din Vâlcea. 
Bucuria sporturilor de iarnă poate fi îmbinată cu tradițiile de iarnă și cu ospitalitatea gazdelor, fie că ne petrecem vacanța în Moldova, Ardeal, Maramureș sau Harghita. Să nu uităm că în Harghita, Polul Frigului în România, zăpada rezistă până prin martie. Citește șiSursa RomaniaTV.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *