Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Aproape o mie de români, care lucrează la un abator din Germania, confirmați cu coronavirus

Tuturor persoanelor aflate în carantină le sunt asigurate bunurile necesare, alimente și produse de igienă, fiind instituită și o linie telefonică dedicată acestora, cu informații disponibile și în limba română.

De asemenea, în urma reuniunii celulei de criză institute la nivel de land, la care au participat și reprezentanți ai Consulatului general al României la Bonn și care a avut loc miercuri, 24 iunie, în vederea accelerării procesului de testare a tuturor angajaților companiei de prelucrare a cărnii, precum și a contacților acestora, se are în vedere suplimentarea centrelor de testare, astfel încât testarea tuturor angajaților să fie finalizată până la data de 3 iulie.

Totodată, potrivit ultimelor cifre oficiale comunicate de către autoritățile locale, în cadrul companiei respective își desfășoară activitatea un număr de 3969 de cetățeni români.

Autoritățile locale au decis instituirea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh până la data de 30 iunie 2020, urmând ca măsurile să fie ajustate în funcție de evoluția situației. De asemenea, începând de miercuri, 24 iunie, a fost instituită carantina și în districtul vecin Warendorf (Kreis Warendorf). În prezent, în acest district au fost confirmate 211 de cazuri de infecție cu COVID-19, majoritatea cazurilor vizând angajați ai companiei de procesare a cărnii din Rheda-Wiedenbrück.

Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea niciunuia dintre cetățenii români care își desfășoară activitatea în cadrul companiei respective.

Consulatul General al României la Bonn menține legătura cu autoritățile locale, reprezentanții companiei și cu cetățenii români și este pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile germane în contextul pandemiei de COVID-19.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *