Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Avocatul Poporului, Renate Weber, explică de ce a sesizat CCR privind neconstituționalitatea instituirii carantinei

Renate Weber a explicat concret la Sinteza Zilei care sunt motivele sesizării Curții Constituționale.

“Cu siguranță, pentru combaterea acestei epidemii, au fost necesare diferite măsuri. Noi am primit, în ultima vreme, foarte multe sesizări, multe petiții. Am primit o petiție semnată de peste 700 de medici. Toate aceste petiții ne semnalau faptul că oamenii, mai ales cei asimptomatici, sunt internați, ținuți în spitale perioade lungi de timp. Până și externarea se produce foarte greu. În momentul în care ne-am uitat pe toate actele normative care există, am constatat că Legea Sănătății, articolul 25 din Legea 95/2006 este extraordinar de vagă. Ea nu stabilește clar, atunci când e vorba de măsura internării obligatorii, care sunt limitele acesteia.

Internare obligatorie înseamnă restrângerea libertății unei persoane. Firesc e ca legea să stabilească limitele acestei restrângeri, gradualitatea măsurilor, felul în care încetează. Dar legea noastră doar spune că toate acestea vor fi reglementate prin ordin al ministrului”, a spus Renate Weber la Antena 3.

Avocatul Poporului, Renate Weber, explică de ce a sesizat CCR privind neconstituționalitatea instituirii carantinei

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *