Stiri Ultima Ora!

BANII de la UE nu sunt ușor de obținut – David Sassoli: Să fie impuse condiţii stricte privind statul de drept

Parlamentul European vrea îmbunătăţirea acordului Consiliului European pe tema bugetului multianual şi a Fondului de relansare economică, declară David Sassoli, preşedintele Legislativului UE, insistând să fie suplimentate unele fonduri şi să fie impuse condiţii stricte privind statul de drept, anunță MEDIAFAX.

“Există o propunere pe masă, dar am vrea îmbunătăţirea acesteia, în primul rând prin a încerca să oferim unele răspunsuri la reducerile pe care le considerăm nejustificate”, a declarat David Sassoli, citat de agenţia de presă Reuters.

“Nu putem reduce bugetul pentru cercetare ştiinţifică, pentru tineri şi pentru programul Erasmus, nu se poate”, a subliniat David Sassoli.

Citește și: Starea de urgență revine în România! Primul județ în care se va întâmpla asta

Referindu-se la generalizarea formulării din acordul bugetar privind condiţionarea alocării fondurilor de respectarea normelor statului de drept, Sassoli a precizat: “Nu suntem mulţumiţi doar să fie menţionate principiile”.

Votul final al Parlamentului UE pe tema bugetului multianual şi a Fondului UE de relansare este aşteptat peste câteva luni, a precizat David Sassoli.

Parlamentul European a salutat acordul privind viitorul buget al Uniunii Europene şi privind Fondul UE de relansare economică, dar a avertizat că nu acceptă unele reduceri bugetare şi nici relaxarea condiţiilor privind respectarea normelor statului de drept. “Echipa de negociere a Parlamentului UE privind Cadrul Financiar Multianual şi Resursele Proprii salută faptul că în sfârşit a fost obţinută o poziţie comună (…). Dar Parlamentul UE menţine criticile asupra unor aspecte esenţiale ale soluţiei de compromis, mai ales dintr-o perspectivă pe termen lung. Instrumentul de Relansare este un pas important spre o nouă ambiţie a UE: politici mai ecologice, abordare mai competitivă şi digitalizare. Împrumutul masiv asumat în comun reprezintă un moment istoric pentru Uniunea Europeană şi nu trebuie să ignorăm ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, regretăm că unele state au decis să ignore în totalitate «soluţia-punte», al cărei obiectiv era de a le furniza imediat soluţii anticriză cetăţenilor, în contextul epidemiei Covid-19. Dat fiind că virusul este din nou în creştere, cetăţenii au nevoie de certitudine. Parlamentul UE va continua eforturile pentru a se asigura că relansarea începe fără întârzieri. În plus, supervizarea democratică trebuie intensificată substanţial: Parlamentul UE, ca ramură a autorităţii bugetare, va lupta pentru a fi implicat în totalitate în crearea şi implementarea Instrumentului de Relansare”, a transmis echipa de negociere a PE.

Citește și: Vestea mult așteptată! Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva COVID-19

“Imaginea este negativă mult mai mult în privinţa bugetului multianual al UE. Parlamentul UE nu poate accepta scăderile până la niveluri record, care înseamnă renunţarea la obiectivele pe termen lung şi la autonomia strategică, în condiţiile în care cetăţenii cer mai mult”, a subliniat echipa de negociere a Legislativului UE. “În plus, Parlamentul UE se opune ferm atenuării mecanismului de reducere ori de suspendare a finanţării în cazul statelor membre care nu respectă principiile statului de drept, iar această chestiune nu trebuie ignorată, ci trebuie abordată acum. Parlamentul UE este pregătit să participe la negocieri în virtutea principiului codecizional, pentru a continua construirea unei Europe a drepturilor fundamentale”, a insistat Legislativul Uniunii Europene.

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. Liderii europeni au aprobat un buget multianual în valoare de 1.074 de miliarde de euro. În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Citește și: Nelu Tătaru, despre o nouă stare de urgență în România: Nu m-aș gândi la asta, ci mai mult la asigurarea măsurilor

Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. Dar, pe fondul opoziţiei vehemente exercitate de Ungaria şi Polonia, formularea referitoare la condiţionalităţi a fost generalizată. “Consiliul European subliniază importanţa protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Consiliul European subliniază importanţa respectării normelor statului de drept. În acest context, va fi introdus un regim de condiţionare pentru protejarea bugetului şi a Fondului de relansare Viitoarea Generaţie UE. În acest context, în cazul încălcărilor, Comisia Europeană va propune măsuri care vor fi adoptate de Consiliul UE prin majoritate calificată”, prevede acordul liderilor UE.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că flexibilizarea condiţiilor este o victorie a sa, potrivit site-ului german Tagesschau.de. La rândul său, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, consideră drept un succes “toată arhitectura de monitorizare. Multe ţări vest-europene ceruseră un instrument mai eficient de sancţionare a statelor care încalcă valorile fundamentale ale UE.

Citește și: Dinamo va avea un nou stadion: Marcel Vela a făcut anunțul .

“Elementele centrale a ceea ce se propunea iniţial sunt încă acolo”, a avertizat, la rândul său, premierul Olandei, Mark Rutte. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a confirmat ideea: “În concluziile adoptate, ne angajăm să acceptăm şi să protejăm principiile statului de drept”.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *