Stiri Ultima Ora!

DESCOPERIRE Măștile pot fi REFOLOSITE după ȘAPTE zile, cu o condiție – OMS se OPUNE

Recomandarea autorităţilor sanitare este clară: masca chirurgicală trebuie aruncată după folosire. Dar, din cauza deşeurilor care se adună şi a costurilor suportate de cetăţeni, multe voci pledează pentru reutilizarea condiţionată de public, potrivit AFP.

“Măştile medicale sunt de unică folosinţă. Aruncaţi masca imediat”, afirmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

În ciuda a tot, în caz de penurie cuma fost la începutul pandemiei de Covid-19, OMS admite proceduri excepţionale de decontaminare a măştilor pentru a permite reutilizarea lor, conform News.ro.

Citește și: ALERTĂ alimentară emisă de ANSVA: produse periculoase RETRASE URGENT de la vânzare

Agenţia Americană a Medicamentului (FDA) a validat de altfel un proces de decontaminare a măştilor N95 (pentru perosnalul medical, echivalente FFP2) prin pulverizarea cu peroxid de hidrogen.

Există şi alte metode, precum expunerea la temperaturi mari sau iradierea cu ultraviolete.

“Dar asta nu este practic pentru particule”, spune Denis Corpet, microbiologist şi profesor de igienă, membru al Adios Corona, colectiv de cercetători francezi de diverse specialităţi.

Pentru a limita poluarea cu plastic generată de măştile din polipropilenă şi cheltuielile familiale, Adios Corona pledează – în contextul domestic în care oamenii nu sunt expuşi la schimbări virale comparabile cu cele ale personalului de la reanimare – pentru “metoda plicului”.

Înseamnă a pune masca folosită, dacă nu este deteriorată, într-un plic din hârtie, notând data şi păstrând-o timp de şapte zile.

“Mai multe studii ştiinţifice arată că pe o mască, viruşii mor după 7 zile”, spune cercetătorul Denis Corpet.

Astfel, potrivit rezultatelor unei echipe de la Universitatea din Hong Kong publicate în The Lancet, doar 0,1% dintre viruşi mai sunt detectabili pe exteriorul măştii după o săptămână.

Peter Tsai, inventator al tehnologiei de încărcare electrostatică a măştilor N95, care permite atragerea particulelor pentru a împiedica trecerea lor, este de acord cu metoda celor şapte zile.

“Pentru a limita consumul şi a proteja mediul înconjurător, aş recomanda reutilizarea măştii după şapte zile, şi asta de 5 până la 10 ori pentru populaţie”, a spus el pentru AFP.

El menţionează şi posibilitatea de a pune masca în cuptor – nu foarte încins pentru a evita arderea plasticului, dar suficient pentru a ucide virusul. “Temperatura trebuie să fie controlată pentru a rămâne între 70 şi 75 grade Celsius”, spune cercetătorul, la pensie, dar care s-a întors la Universitatea din Tennessee în timpul acestei crize de Covid-19.

În schimb, el nu sfătuieşte oamenii să spele măştile: “a spăla fără detergent ar putea să nu provoace dispariţia virusului. A spăla cu detergent va distruge sarcina (electrostatică)”, asigură el.

Cu toate acestea, el crede că, în ciuda acestei scăderi mari a capacităţii de filtrare, o mască spălată la maşină ar putea fi mai eficientă decât o mască din material textil.

Este de altfel concluzia testelor realizate de grupul francez de protejare a consumatorilor UFC-Que Choisir, publicat săptămâna aceasta.

Trei măşti cu cu norme de filtrare de 95% de particule de 3 microni au fost spălate la 60 de grade Celsius, apoi uscate şi călcate. Rezultatul, după 10 tratări similare, cele trei modele şi-au păstrat capacitatea de filtrare de cel puţin 90%.

Însă fără publicarea unor studii în reviste ştiinţifice, recomandările autorităţilor sanitare nu se schimbă.

“Măştile chirurgicale de unică folosinţă trebuie să fie aruncate la gunoi după folosire”, a insistat săptămâna aceasta Direcţia generală de Sănătate din Franţa, precizând că “se lucrează în Franţa” la problema reutilizării măştilor.

“Nu cred că o mască chirugicală poate fi spălată”, a spus Kaiming Ye, directorul departamentului de inginerie biomedicală de la Universitatea americană din Binghamton.

Este posibil ca o mască medicală să fie “reutilizată”, “dar trebuie făcute teste aprofundate”, a spus cercetătorul.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *