Stiri Ultima Ora!

Douăzeci de foşti procurori districtuali republicani îl acuză pe Trump că ameninţă statul de drept

Douăzeci de foşti procurori districtuali republicani l-au acuzat marţi pe preşedintele Donald Trump că ameninţă statul de drept şi şi-au declarat sprijinul pentru candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, relatează Reuters.

Foştii procurori federal de rang înalt, care au lucrat sub fiecare preşedinte republican de la Dwight Eisenhower la George W. Bush, au afirmat într-o scrisoare publică faptul că Trump a tratat Departamentul de Justiţie ca pe propria firmă de avocatură, făcând presiuni asupra avocaţilor guvernului să-i protejeze aliaţii şi să-i atace inamicii politici, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Colegul lui Dan Bittman, reacție dură: Vă spun că am un IQ peste medie. Mie îmi pute ceva și cred că multora la fel

Grupul este ultimul dintr-o serie de mai multe organizaţii conduse de republicani care se opun realegerii lui Trump. Printre acestea se află Republican Voters Against Trump, Former Republican National Security Officials for Biden şi 43 Alumni for Biden, format din sute de oficiali care au lucrat pentru George W. Bush, al 43-lea preşedinte al SUA.

Foştii procurori districtuali susţin că Trump a politizat Departamentul de Justiţie ca niciun alt preşedinte. “Noi credem că stilul de conducere al preşedintelui Trump este o ameninţare pentru statul de drept în ţara noastră”, a scris grupul în scrisoare.

Echipa de campanie a lui Trump a descris grupurile conduse de republicani care fac campanie pentru Biden drept foşti oficiali nemulţumiţi “care încearcă să-l dea jos pe preşedintele ales legal al SUA”.

Trump s-a referit anul trecut pe Twitter la aşa-numiţii “Never Trump Republicans” ca la “oameni de nimic”.

Citește și: Document făcut public de Gheorghe Piperea! Ecaterina Andronescu și Șerban Nicolae l-au denunțat pe Nicușor Dan la DNA

Foştii procurori districtuali susţin că au fost consternaţi de concedierea, în 2017, a directorului FBI James Comey, despre care ei cred că s-a petrecut pentru a dejuca o investigaţie asupra amestecului Rusiei în alegerile din 2016. De asemenea, au criticat demiterea fostului procuror general şi ministru al justiţiei Jeff Sessions, pe care Trump l-a admonestat public pentru că nu a închis ancheta legată de ingerinţa rusă, şi decizia lui Trump de a comuta sentinţa fostului său consilier Roger Stone, scăpându-l de închisoare după ce a fost condamnat pentru că i-a minţit sub jurământ pe congresmenii care investigau ingerinţa rusă.

“Nu doar că îndoaie normele, le distruge”, a declarat Ken Wainstein, un co-fondator al grupului care a fost procuror districtual în Washington D.C. în timpul administraţiei George W. Bush.

În total în SUA există 93 de procurori districtuali (US Attonerys) care reprezintă guvernul federal american în tribunalele districtuale şi în curţile de apel americane.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *