Stiri Ultima Ora!

Enel X lansează servicii de mobilitate electrică în China

Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat vineri că a lansat în China servicii de mobilitate electrică, unde va instala echipamente pentru infrastructura de încărcare, sisteme şi platforme pentru noile vehicule electrice, incluzând hibride plug-in sau complet electrice.

Şeful Enel X China este Lucian Ion, cetăţean de origine română. Acesta a absolvit Facultatea de Calculatoare la Universitatea din Timişoara şi are un Master de Business Administration in Management, Finance la University of Chicago, Booth School of Business, potrivit news.ro.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT – Ludovic Orban s-a supărat și a plecat intempestiv dintr-o conferință de presă/ VIDEO/ UPDATE

“Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, şi-a lansat primul birou comercial în China, prin deschiderea unui spaţiu de lucru dedicat mobilităţii electrice. Situat în Shanghai, Enel X China va instala echipamente de cea mai înaltă tehnologie pentru infrastructura de încărcare, sisteme şi platforme pentru noile vehicule electrice, incluzând hibride plug-in sau complet electrice, bazându-se pe dezvoltarea rapidă a ţării în direcţia unui transport curat”, a anunţat compania.

Enel X China va colabora cu producătorii de automobile, clienţii comerciali, industriali şi rezidenţiali, cu companiile de utilităţi, precum şi cu pieţele de energie.

„China este cea mai mare piaţă de vehicule electrice, cu un istoric ambiţios şi impresionant de dezvoltare. Credem că Enel X poate aduce o contribuţie semnificativă la aceste obiective durabile, oferind cea mai recentă tehnologie în domeniu şi colaborând cu jucătorii de pe piaţă pentru a stimula această tendinţă de neoprit de adoptare a mobilităţii electrice, satisfăcând nevoile imediate din prezent şi contribuind pe parcurs la asigurarea unei stabilităţi”, a declarat Francesco Venturini, CEO al Enel X.

Compania va furniza o infrastructură de încărcare a vehiculelor electrice pentru mobilitatea electrică a viitorului, inclusiv o linie completă de staţii inteligente de încărcare a vehiculelor electrice şi soluţii personalizate pentru locuinţe, companii şi municipalităţi.

Biroul local, alături de mai mulţi producători auto din China şi de la nivel global, de flote de vehicule şi de operatori comerciali imobiliari, se angajează să introducă soluţii de încărcare folosind tehnologia JuiceBox. Enel X China îşi propune să extindă şi să diversifice în continuare oferta sa pentru a include servicii de tip vehicle-grid care susţin reţeaua inteligentă şi produsele pieţei de energie electrică, în conformitate cu evoluţia politicii de dezvoltare a energiei curate din China

“Lucrând împreună cu companiile şi înţelegându-le nevoile, Enel X deschide calea către o economie tot mai colaborativă şi conectată. În acelaşi mod, compania îşi propune să sprijine oraşele printr-o dezvoltare durabilă şi prin îmbunătăţirea calităţii vieţii de zi cu zi a oamenilor”, arată compania.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilităţii electrice, este jucător de top, cu circa 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Enel este cea mai mare companie de utilităţi din Europa după EBITDA şi activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de peste 83 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 74 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power este cel mai mare jucător privat din lume în domeniul energiei regenerabile şi operează unităţi de producţie cu o capacitate instalată de circa 46,4 GW din surse eoliene, solare, geo-termale şi hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Oceania.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *