Stiri Ultima Ora!

Fenomen NEOBIȘNUIT în PSD: Competiție acerbă pentru două funcții, în filiala Alba

Fostul ministru al Culturii Daniel Breaz, fostul prefect de Alba Dănuţ Emil Hălălai şi liderul social-democraţilor din Alba, deputatul Ioan Dîrzu, precum şi alţi trei membri de partid au intrat în competiţia internă în urma căreia va fi desemnat candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, respectiv candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Alba.

Citește și: Un raport CIA aruncă în aer România! Iliescu, la un PAS de a cere sprijinul Securității în ianuarie 1990

“În stabilirea viitorilor candidaţi se va ţine cont, în primul rând, de rezultatele unor sondaje de opinie, la care se va testa intenţia de vot şi notorietatea, şi, în al doilea rând, de susţinerea arătată de către cetăţeni de-a lungul timpului, respectiv de sprijinul şi voinţa colegilor din Partid”, se menţionează într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES, de către Biroul de Presă al PSD Alba.

Potrivit sursei citate, candidaţii intraţi în competiţia internă, fie pentru una dintre cele două funcţii, fie pentru ambele, sunt deputatul Ioan Dîrzu, senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii şi al Educaţiei şi rector al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, fostul prefect Dănuţ-Emil Hălălai, care a revenit de trei săptămâni la conducerea Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean, liderul consilierilor locali ai PSD Alba Iulia şi preşedinte al organizaţiei municipale Alba Iulia, Bogdan Medrea, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Daniel Zdrânc, fost consilier judeţean, şi o persoană din mediul privat, “implicată în viaţa socială, care conduce o afacere cu profesionalism”.

“De asemenea, la nivelul Partidului Social Democrat Alba se lucrează la un program local şi judeţean de dezvoltare, cu mai multe proiecte şi măsuri, care vor fi implementate de candidatul care va câştiga alegerile”, mai menţionează comunicatul citat.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *