Stiri Ultima Ora!

Florin Cîţu dă vina pe ‘greaua moștenire’ de la PSD, dar spune că o creştere a pensiilor va fi aplicată de când va fi adoptat bugetul

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a prezentat, joi, la România TV, detalii din programul de guvernare, lansat în aceeaşi zi, legate de creşterea pensiilor şi a salariilor, dar şi de planul pentru redresare şi dezvoltare economică a României.

Ministrul Finanţelor spune că românii vor primi pensiile majorate imediat după ce bugetul pe anul 2021 va fi aprobat.

„Trebuie sa fim foarte clari: trecem printr-o criza economica, generata de criza de sanatate. E o criza globala de o violenta pe care nu am mai vazut-o de aproape 100 de ani. Efectul pentru trimestru 2 a fost ca toate economiile au cazut.

Urmeaza perioada de revenire. Economia Romaniei a avut o crestere pe trimestrul 3, cea mai mare si cea mai rapida crestere din ultimii 30 de ani din Romania.

Ce am incercat a fost macar sa mentinem puterea de cumparare a romanilor. Iar venitul mediu net a crescut cu 7,8% iar rata inflatiei a scazut la 2,1%. Consumul este mai mare ca anul trecut, iar veniturile bugetare dupa 10 luni sunt mai mari decat anul trecut si am eliminat si toate taxele introduse in ultimii ani. Dar avem si cheltuieli mai mari anul asta, pentru sustinerea sanatatii si economiei. Am suplimentat bugetul sanatatii, am avut si cel mai prost an in agricultura si a trebuit sa venim cu masuri care sa sustina economia.

Diferenta este ca am sustinut somajul tehnic din bugetul de stat, iar in 2009 a fost sustinut de antreprenori. Am preluat economia cu 50 de miliarde de lei datorii si 30 de miliarde in facturi neplatite. Era o epava.

Si-au batut joc de banul public. Toate economiile cresteau, dar celelalte guverne puneau bani deoparte. 16 sau 17 guverne aveau surplus bugetar, in timp ce Romania acumula deficit bugetar. Doar in octombrie a trebuit sa platim 10 miliarde de lei imprumutati in 2017.

Am rambursat TVA, erau dosare care stateau de 2-3 ani de zile, legislatia spune 30 de zile. Am decontat concedii medicale. Cand am preluat guvernarea era un stoc de 3 miliarde de lei neplatiti in concedii medicale, in timp ce media anilor trecuti era de 100 de milioane de lei.

Anul acesta avem un necesar de 138 de miliarde din care 98 sunt deficitul bugetar. 80 de miliarde erau datorii. Deci ne-am imprumutat mai putin decat era deficitul. Deficitul poate fi acoperit din cresterea taxelor sau din imprumuturi pe termen lung.

Ne-am imprumutat anul acesta, pentru prima data, pentru investitii, avem 58 de miliarde buget de investitii. Este primul guvern care face asta. La ministerul Transporturilor sunt 3,9 miliarde investitii, din care 3,6 miliarde din fonduri europene. Se construieste pe bune, de aici apare si valoarea adaugata in economie, investim in infrastructura.

Rolul nostru este sa ne asiguram ca fiecare companie din Romania nu are bariere, acesta e rolul statului. Noi nu ne putem asigura ca au comenzi companiile.

Prin IMM Invest am sustinut dobanda creditelor companiilor pe un an de zile. Noi vrem sa facem companiile sa functioneze, nu sa ia banii si atat. Trebuie responsabilizarea antreprenorului.

Am castigat ultimele trei alegeri pana acum, le castigam si pe astea.”, a spus Florin Cîţu.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *