Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Focar de COVID-19, la o fabrică de înghețată din Alba: 47 de persoane, infectate

“DSP Alba derulează cea mai complexă anchetă epidemiologică de la începutul epidemiei de COVID -19 până acum și face eforturi pentru limitarea și stingerea focarului de la un operator economic unde au fost identificate până acum 47 de persoane pozitive – angajați și membri ai familiilor acestora. În cazul celor pozitivi, formele de boală sunt ușoare și medii, o parte dintre ei fiind simptomatici. Ancheta include zeci de persoane cu legătură epidemiologică între ele, fiind realizate până în prezent peste 400 de teste prin metoda individuală”, au spus reprezentanții DSP Alba.

Potrivit acestora, cazurile pozitive depistate în cadrul anchetei epidemiologice, 27 în data 24 mai și 20 în data de 25 mai, sunt din mai multe localități din județ, dar nu se pune problema carantinării nici uneia dintre ele.

Cauza COVID: Anagajaţii nu au purtat echipamente de protecție 

“Reamintim că virusul nu se transmite prin intermediul alimentelor însă o igienă necorespunzătoare și nerepectarea măsurilor de distanțare socială pot duce la răspândirea lui”, a precizat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Toate persoanele depistate pozitiv vor fi internate în unități specializate din județul Alba, pentru supraveghere și tratament.

“Specialiștii epidemiologi au stabilit că principala cauză a infectărilor este nepurtarea echipamentelor de protecție de către angajații unității, deși angajatorul le-a pus la dispoziție și au fost instruiți în acest sens”, au precizat reprezentanții DSP Alba.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *