Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Focar de infecţie cu COVID-19 în Argeş după o înmormântare

Un focar de infecţie cu COVID 19 s-a dezvoltat în comuna Godeni din Argeş, după ce jumătate din localnici au fost la o înmormantare.

Într-o singură zi au fost testate pozitiv 11 persoane, iar autorităţile au luat decizia de a închide localitatea, în condiţiile în care sunt aşteptate rezuştatele şi pentru alţi localnici.

Toate intrările în comună sunt păzite de echipaje de poliţişti şi jandarmi. 

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, anunţă înăsprirea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus în zona municipiului Câmpulung Muscel, unde regulile deja stabilite nu sunt respectate, a declarat la Antena 3 prefectul Emanuel Soare.

“Am luat această măsură în toată zona Câmpulung după ce am sesizat că argeşenii au rămas cu sezaţia că, nefiind foarte  multe cazuri aici, îsi pot permite să se relaxeze”, a spus Soare.

În judeţul Argeş au fost diagnosticate cu COVID-19 25 de persoane, iar patru au fost declarate vindecate. Se află în carantină instituţionalizată 532 de persoane.
 

Focar de infecţie cu COVID-19 în Argeş după o înmormânatre

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *