Stiri Ultima Ora!

Fost ministru al Sănătății, avertisment după anunțul lui Tătaru: Centralizarea spitalelor va încetinii semnificativ investiţiile de infrastructura spitalicească

Senatorul Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, consideră că centralizarea spitalelor va încetinii semnificativ investiţiile de infrastructura spitalicească.

”Descentralizarea spitalelor înseamnă fonduri pentru dezvoltare. În 2010 am descentralizat 85 la sută din spitalele din România. Înainte de această măsură, pe plan naţional, s-au cheltuit mai puţin de 100 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti. În urma măsurii această sumă a fost imediat triplată. Dacă vrem să trecem de pandemie, dacă vrem să evităm o altă tragedie ca cea de la Piatra Neamţ, avem nevoie de spitale moderne”, a declarat la o conferinţă de presă din Oradea, senatorul UDMR, Cseke Attila.

Senatorul, fost ministru al Sănătăţii, a adăugat că, imediat după descentralizare, autorităţile locale au alocat mai multe fonduri pentru modernizarea infrastructurii din spitale, numia la Oradea, în ultimul deceniu, fiind alocate 30.595.412 de lei din fonduri locale, 30.858.657 de lei din fonduri europene şi 87.809.702 de lei din bugetul de stat.

Robert Turcescu, reacție după atacurile repetate ale lui Iohannis la adresa PSD: ‘Eu îi dau dreptate și cred că pe undeva îl ustură și pe el ficatul’

”UDMR face demersuri şi a militat întotdeauna pentru finanţarea corespunzătoare a spitalelor. La propunerea Uniunii, în fiecare an s-au alocat fonduri din bugetul de stat pentru spitale. Asigurarea sprijinului financiar este rolul politicienilor, deciziile profesionale trebuie lăsate la mâna medicilor”, a mai spus Cseke Attila.

Acesta apreciază că spitalele unde managementul a asigurat continuitate şi stabilitate s-au dezvoltat cel mai vizibil, dând exemplul Spitalului Judeţean de Urgenţe din Oradea unde este acelaşi conducător de peste 9 ani.

Florin Cîțu: Deficitul bugetar pe anul 2020 este de 9,1%. Vom avea deficit URIAȘ și în 2021

”Descentralizarea sistemului sanitar a fost cea mai mare reformă din ultimul deceniu, şi a adus rezultate pozitive semnificative, atât de necesare, acolo unde s-a găsit omul potrivit pentru a conduce spitalul. Nu suntem de acord cu centralizarea, care ar submina toate rezultatele obţinute pe plan local în ultimul deceniu”, a mai declarat senatorul UDMR.

În opinia UDMR, decizia privind cele peste 1.700 de funcţii de conducere în spitalele din ţară nu trebuie lăsată la mâna unui singur om, unui singur ministru, în special având în vedere faptul că în ultimul deceniu România a avut 12 Guverne şi 13 miniştrii ai Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că activitatea corpului medical din spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale este afectată de performanţele managerilor puşi în funcţie pe criterii politice.

Tătaru consideră că activitatea medicală din spitale ar trebui să se afle în subordinea ministerului de resort, care să poată face mai mult decât controale pe teme igienico-sanitare.

“Cred că este momentul, la 30 de ani de la Revoluţie, să facem o reformă sanitară adevărară. Cred că este un moment în care toţi suntem de acord că trebuie schimbat ceva. Acum este declicul. Dacă nu vom face acum, cred că vor mai trece zeci de ani ca să putem schimba ceva”, afirmă Nelu Tătaru. “Tragediile se nasc din corupţie, se nasc din neasigurarea unui act medical de calitate sau forţarea unui act medical să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de nesiguranţă”, spune ministrul.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *