Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Gabriela Firea: 15 locații de carantină pentru bucureștenii și ilfovenii care se întorc din străinătate

„Dacă, spre exemplu, săptămânile trecute pe zi ajungeau în București cam 100 de români întorși din zonele afectate, de pe harta roșie a coronavirusului, iată că în ultimele zile încep să vină câte 300.

Deci o creștere de trei ori până în acest moment.

Am luat împreună cu toți ceilalți colegi ai Comitetului municipal pentru situații de urgență decizia ca românii care se întorc din străinătate și sunt bucureșteni sau ilfoveni să rămână aici, în cele 15 locații de carantină, iar cei care sunt din alte județe, care până acum ar fi rămas tot la noi, să fie conduși tot de către noi, de colegii noștri de la STB și poliția locală, către zonele unde au de fapt domiciliul.

S-a întâmplat deja de două zile. Am transportat români din Botoșani, din Suceava, din Neamț, Covasna, Mureș, mai multe zone ale țării și acest proces continuă.

Autoritățile au transmis pe toate canalele rugămintea către români să nu se întoarcă în țară, dar probabil din cauza situației dificile din punct de vedere material sau social în care se află mulți români din diaspora totuși se întorc în această perioadă în număr mult mai mare acasă.

Vor veni în continuare mii de români pe cale rutieră, pentru că principalele zboruri au fost anulate spre și dinspre zonele roșii”, a zis Gabriela Firea, marți, la Antena 3.

Gabriela Firea: Susținem în continuare proiectul profesorului Streinu-Cercel

Potrivit Gabrielei Firea, proiectul dorește să facă un lucru care se realizează deja în țări importante și anume eșantionarea populației, testarea cetățenilor astfel încât să se afle în ce măsură virusul a pătruns în comunitate.

Potrivit Gabrielei Firea, testele au fost deja comandate şi vin în curând.

Gabriela Firea: Așteptăm mii de români în perioada următoare

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *