Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Groaza pune stăpânire pe personalul medical. Zeci de cadre medicale au solicitat ajutor psihologic din cauza stresului generat de nesiguranța în criza COVID

Psihologul de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași aproape nu mai face față cererilor venite din partea colegilor de a primi suport psihologic. Spaima și deznădejdea au atins cote maxime.

„Stres, panică, emoții, teama de necunoscut, pacienți care vin și nu sunt testați, frica că nu există echipamente, frica de a nu-și infecta familiile. Acesta este tabloul care definește ultimele trei săptămâni în spitalele ieșene. Cadrele medicale din spitalele ieșene trec printr-o situație extrem de dificilă în acest moment. Multe dintre acestea au solicitat suportul psihologic al medicilor de specialitate pentru a trece cu bine peste toate stările pe care le încearcă. La Spitalul de Neurochirurgie de exemplu, cadrele medicale discută zilnic cu psihologul, a spus Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, potrivit Bzi.ro

Zeci de cadre medicale, medici, asistente, infirmiere sunt cazate la un cămin studențesc din Iași. a fost opțiunea lor pentru a-și proteja familiile. 

„Multe cadre medicale aleg să se rupă de familie pentru o perioadă nedeterminată. Spun nedeterminată pentru că nimeni nu știe când se va sfârși totul. În acest moment, aproximativ 30 de cadre medicale sunt în autoizolare față de familiile lor în căminul T20. Și-au sacrificat libertatea pentru a fi în folosul pacienților. Aceștia, practic, merg la serviciu și se întorc în cămin pentru a se asigura că nu-și vor contamina familiile”, a declarat pentru bzi.ro, Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași.

Președintele Sanitas Iași mai spune că numărul celor care solicită cazare crește cu fiecare zi, numărul acestora ajungând în prezent la peste 200.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *