Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Județul din România care a învins noul coronavirus. Ultimul pacient a fost testat negativ

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține că în ultima lună nu au fost niciodată mai mult de trei-patru pacienți internați cu COVID-19.

“Putem spune că Aradul este oraș liber de COVID. Nu vreau să fac afirmații pripite sau hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm acum că pandemia s-a extins în mai multe județe din țară.

Dar vreau să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale din Arad, al specialiștilor de la DSP, din cadrul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean, al celor din administrația publică, pentru a ține în frâu extinderea numărului de cazuri în județul nostru”, a spus Cionca, potrivit Mediafax.

„Eu zic că am învățat din lecția primelor două săptămâni de pandemie și am știut să ne organizăm, astfel încât să putem spune astăzi că suntem județ liber de COVID”, a mai spus președintele CJ Arad.

Autoritățile cer UE 20,7 milioane de lei

Autoritățile au cerut UE decontarea sumelor investite în amenajarea și dotarea spitalelor din Arad. Suma solicitată este de 20,7 milioane de lei.

S-a pregătit și o a doua listă împreună cu Primăria Municipiului Arad pentru suma 13,7 milioane lei, care constă în echipamente și materiale de protecție.
Cel mai vârstnic pacient declarat vindecat de COVID-19 din Arad a fost o femeie în vârstă de 97 de ani, iar cel mai tânăr doar 5 săptămâni.

Au fost 711 bolnavi cu noul COVID în Arad. 79 au murit

711 bolnavi cu COVID-19 au fost înregistrați în Arad, din care 79 au murit. S-au făcut peste.16 000 teste.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *