Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Medic din prima linie: COVID-19 e prima boală despre care nu învăț din cărți, ci în timp ce o tratez

“Probabil este prima boală, cel puțin pentru mine, de care nu învăț dintr-o carte, pentru un examen sau în timpul unui pregătiri, ci despre care învăț în timp ce o tratez. (…) Folosim câte două perechi de mănuși pe care le schimbăm, evident, de câte ori intrăm la pacienți și ieșim”, spune medicul Irina Filipescu, potrivit rfi.ro.

“Spitalul nostru este construit în așa fel încât fiecare salon are două paturi, deci maxim doi pacienți pot sta și are la intrare acel hol mic sau filtru, cum îi spunem noi, astfel încât, în momentul în care intrăm la pacienți intrăm echipați, fie în combinezon, fie în acele halate de unică folosință care sunt impermeabile, cu mască, cu mănuși, cu bonetă, cu vizieră, cu ochelari, în funcție de care sunt manoperele pe care trebuie să le facem și ne putem dezbrăca chiar la ieșirea din salon să lăsăm acolo materialele contaminate și să ne reîmbrăcăm cu un alt echipament de unică folosință cu care stăm pe secție”, a mai spus medicul clujean.

Dr. Irina Filipescu a mai spus că și după relaxarea măsurilor preventive, dacă se respectă distanțarea socială, purtarea măștii și spălarea pe mâini, oricine poate evita contaminarea și internarea, chiar dacă nu prezintă niciun simptom al bolii, până la negativarea testului.
 

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *