Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Medicul Carmen Dorobăț, despre situația de la Spitalul din Iași: Pacienții nu au dorit să se externeze după decizia CCR

Prof. univ. dr Carmen Dorobăt, manager al Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a declarat la Antena 3 că “în ultimele două săptămâni, până să apară acel ordin de ministru cu relaxarea externărilor, am mers cu 180 de pacienți “bară la bară” de la o gardă la alta. A venit acel ordin de ministru care a relaxat externările și am mers la peste 130. În momentul de față avem 102 pacienți, atâția erau astăzi, la schimbarea gărzii. Deci avem un număr important de pacienți. În momentul de față avem și locuri în terapie intensivă”.

Întrebată dacă numărul de internări a crescut în ultimele zile, Carmen Dorobăț a spus că “nu, nu a crescut față de zilele anterioare. Sunt pacienți care nu doresc să se interneze. Trebuie să vă spun, însă, că nu am avut nici pacienți care au dorit să se externeze dacă sunt pozitivi. Era venită motivarea CCR, am explicat că pot merge acasă dacă vor și mi-au spus că nu se simt în siguranță dacă ar merge acasă. Erau persoane care aveau și comorbidități sau pur și simplu nu se simțeau în stare să preia această problemă la domiciliu, în afara îngrijirii unui medic infecționist”, a mai explicat medicul.

În ceea ce privește testările, “în fiecare zi, la spitalul nostru care are caracter regional, nu amestecăm retestările cu testările care se fac pentru punerea în evidență a noilor infectări. Avem aici cam în jur de 500 pe zi pentru că lucrăm în trei locații și se lucrează la foc continuu”.

Medicul Carmen Dorobăț, despre situația de la Spitalul din Iași: Pacienții nu au dorit să se externeze după decizia CCR

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *