Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Medicul Virgil Musta: “Infecția cu coronavirus îi poate afecta și pe cei tineri și poate produce forme severe”

“Dinamica cunoștințelor în această patologie e una foarte accelerată. Aproape zilnic vedem studii noi, rezultate noi și chiar uneori apar manifestări patogenice care inițial nu au fost puse în calcul. Dacă la început boala a fost considerată o infecție respiratorie, apoi cei care studiază această boală au analizat și au găsit o furtună de cintokine care poate să producă forme severe la tineri.

Mai recent se pare că severitatea bolii e dată de tulburări de coagulabilitate, care pot să apară la nivelul plămânilor, dar și la nivelul inimii, creierului și alte organe. Aceste tulburări apar la persoanele cu risc, dar și la tineri sau la cei care cei care nu sunt depistați cu patologie”, a declarat Virgil Musta la Antena 3.

Virgil Musta spune că au fost multe cazuri de forme severe la tineri supraponderali sau obezi.

“Apar cazuri la persoane tinere. Am văzut raportate decese subite la tineri, care ulterior au fost diagnosticați cu infecții cu COVID-19. Am văzut decese la pacienți tineri, dar care în general aveau un factor de risc, și anume pacienții hiperponderali sau obezi. Acest factor de risc este important nu numai la infecția cu COVID-19, ci și la infecția cu virusul gripal. E un element de evoluție severă a bolii”, a mai explicat medicul.

Medicul Virgil Musta: “Infecția cu coronavirus îi poate afecta și pe cei tineri și poate produce forme severe”

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *