Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Mii de bucureșteni s-au înscris în programul de testare al Primăriei Capitalei. Mai sunt 900 de locuri

154 s-au testat deja, a anunțat, miercuri, directorul ASSMB, Vasile Apostol.

Vasile Apostol, directorul ASSMB, a declarat, miercuri, că în programul de testare s-au înscris deja 10.100 de persoane.

„De 20 minute am primit de la colegii noștri de la Direcția de programe situația înscrierilor. Ne aflăm la 10.100 de persoane care au ales să se înscrie la proiectul .

Mai sunt 900 de locuri la acest moment”, a spus Vasile Apostol.

Testarea se realizează în 12 unități afiliate publice și private autorizate de Ministerul Sănătății, unde există 39 de puncte de recoltare.

Testarea a început de marți și în prima zi au mers la testare 154 de persoane.

Rezultatul testelor va fi primit în 15 minute.

„Estimăm un număr aproximativ de 1.500 de testări pe zi, aşadar testarea tuturor voluntarilor durează undeva la o săptămână. Spaţiul de la Arena Naţională este împărţit pe 6 secţiuni, corespunzătore celor 6 sectoare, fiecare având câte 5 puncte de testare care vor funcţiona în două ture, zilnic între orele 8:00 – 20:00, de luni până duminică.

Procesul de testare este sigur, adaptat rigorilor sanitare din această perioadă – temperatura va fi verificată cu termometru non-contact şi se va purta mască de protecţie”, a precizat Primăria Capitalei.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *