Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

O femeie în lacrimi în fața lui Nelu Tătaru. A impresionat o țară întreagă. Reacția ministrului Sănătății

După ce Nelu Tătaru a făcut o serie de declarații pentru presă, femeia a venit în fața lui și i-a explicat, printre lacrimi, că are mare nevoie să meargă la spital, însă nu e primită din cauza numeroaselor cazuri de coronavirus care au prioritate.

-“Ne scoate din spital, ne trimite acasă ca pe un gunoi. Vă rog, pentru noi, care suntem suferinzi, deschideți spitalele”, i-a spus femeia.

-“Spitalele sunt deschise, doamnă. Ține foarte mult de managementul fiecărui spital în parte. Spitalele sunt deschise încă de când s-a ridicat starea de urgență. De atunci spitalele sunt deschise”, i-a explicat Nelu Tătaru.

-“Am venit aici la poartă și au spus că nu pot intra fiindcă e COVID-19. Nu știți multe lucruri care se petrec aici”, a mai spus femeia.

Din dorința de a empatiza cu femeia în lacrimi, care i-a reclamat situația din unitățile medicale, Nelu Tătaru a uitat de regulile distanțării sociale pentru câteva momente și a luat-o de mână pe doamna respectivă.

Înainte de aceast schimb de replici, ministrul Sănătății a anunțat că Guvernul pregătește noi măsuri de relaxare pentru data de 1 iulie și că o decizie în acest sens va fi anunțată luni. Totul va fi decis de evoluția numărul de infectări cu COVID-19, iar măsurile vor fi luate în funcție de cât de gravă e situația în fiecare județ în parte.

“Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare. Eu sper ca evoluția să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazurile particular, fiecare locație este evaluată particular, dacă vor fi niște restricții vor fi strict punctuale și locale.

Noi suntem într-o continuă evaluare în fiecare zi și săptămânal. Avem acea perioadă de 14 zile în care evaluăm fiecare măsură de relaxare, într-un context în care fiecare relaxare a avut un ordin de ministru comun cu ministrul de resort și niște norme de aplicare. Noi o să avem discuții și în această după-amiază, în ședința de guvern, vom avea și mâine. Următoarea perioadă de măsuri de relaxare se va face de la 1 iulie. Noi luni vom avea și decizia. Evoluția pandemiei va decide. E posibil să avem niște restricții punctuale, la nivel de teritoriu, la nivel de comunitate, la nivel de focar”, a spus Nelu Tătaru, joi, la Târgu Jiu.

Numărul infectărilor cu coronavirus a crecut cu 460 de cazuri în ultimele 24 de ore

Numărul de infectări cu coronavirus cofirmate în ultimele 24 de ore a întrecut toate raportările din ultimele două luni din România. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

1.565 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat până în acest moment.

În intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Ialomița, Iași, București și Sibiu.
 

Femeie în lacrimi, apel la Ministrul Sănătăţii

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *