Stiri Ultima Ora!

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se justifică după ce a cedat unei cereri bizare a bărbatului care a luat 13 ostatici într-un autobuz la Luţk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a apărat miercuri decizia de a ceda cu zi înainte unei condiţii stranii impuse de un un bărbat care a luat ostatici – de a publica o înregistrare video în care recomandă vizionarea unui documentar despre exploatarea animaelor, relatează AFP, potrivit news.ro.

Zelenski prezintă într-un comunicat negocierile pe care le-a purtat cu acest bărbat înarmat, care a reţinut marţi 13 persoane ostatice într-un autobuz la Luţk, un oraş situat în vestul Ucrainei.

”Avem un rezultat, toată lumea este în viaţă”, a subliniat şeful statului ucrainean, în contextul în care unii ucraineni îi reporşează faptul că a acceptat această solicitare bizară.

Citește și: Starea de urgență revine în România! Primul județ în care se va întâmpla asta

Situaţia, tensionată, s-a relaxat după ce Volodimir Zelenski a acceptat să publice o înregistrare video pe pagina sa de Facebook, în care recomanda vizionarea ”Earthlings”, un film documentar din 2005, narat de actorul american Joaquin Phoenix, care condamnă relele tratamente aplicate animalelor.

Zelenski explică faptul că s-a înţeles cu bărbatul care a luat ostatici, în vârstă de 44 de ani, identificat ca fiind Maxim Krivoş, ca acesta ”să elibereze trei persoane, iar după aceea eu să înregistrez acest video”.

După publicarea înregistrării video, răpitorul a eliberat ceilalţi ostatici şi a fost arestat.

Volodimir Zelenski a şters imediat înregistrarea video.

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat că niciun ostatic nu a fost rănit în această luare de ostatici care durat mai multe ore, în cursul căreia Maxim Krivoş a ameninţat să detoneze o bombă.

Bărbatul riscă până la 15 ani de închisoare cu privire la un ”act terorist”, a precizat SBU.

Ucraineni l-au criticat pe Volodimir Zelenski din cauză că a cedat acestei cereri.

Citește și: Nelu Tătaru, despre o nouă stare de urgență în România: Nu m-aș gândi la asta, ci mai mult la asigurarea măsurilor

Unii au comparat situaţia cu un episod din popularul serial de televiziune ”Black Mirror”, în care premierul britanic îndeplineşte condiţiile groteşti ale unui bărbat care ia ca ostatic un membru al familiei regale.

”Este o greşeală. nu trebuie să negociem cu teroriţtii”, a scris pe Facebook un avocat de la Kiev, Igor Paşinev.

Alţi ucraineni salută, în schimb, gestul preşedintelui ucrainean, între care Eduard Runin, un utilizator al Facebook din oraşul Harkov, care i-a mulţumit lui Volodimir Zelenski pentru că ”a îndeplinit cererile teroristului şi a ţinut oamenii în viaţă”.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *