Stiri Ultima Ora!

Rusia continuă ofensiva împotriva lui Navalnîi: conturile bancare i-au fost BLOCATE

Autorităţile ruse au blocat activele lui Aleksei Navalnîi, în cadrul unei proceduri judiciare, în timp ce liderul opoziţiei era spitalizat în Germania după ce a fost otrăvit, relatează Mediafax.

Conturile bancare ale lui Aleksei Navalnîi sunt blocate, iar apartamentul său din Moscova este pus sub sechestru, a declarat Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al disidentului.

“Acest lucru înseamnă că apartamentul nu poate fi vândut, donat ori utilizat ca garanţie ipotecară”, a spus Kira Yarmysh, potrivit agenţiei Reuters.

Activele liderului opoziţiei ruse au fost blocate pe 27 august, în cadrul unei proceduri judiciare lansate de compania Moscow Schoolchild. O instanţă judiciară rusă a decis în octombrie 2019 că Aleksei Navalnîi şi asociaţii săi trebuie să achite daune în valoare de 1,4 milioane de dolari într-un proces de calomnie.

“În total, instanţa a decis recuperarea a 88 de milioane de ruble (1,14 milioane de dolari) de la Navalnîi, de la Fundaţia Anti-Corupţie (FBK) şi de la un asociat, Lyubov Sobol”, a precizat Kira Yarmysh.

Decizia de blocare a activelor a fost luată în timp ce Aleksei Navalnîi era internat în Germania, după ce a fost otrăvit în Rusia.

Aleksei Navalnîi a fost internat 32 de zile în Clinica universitară Charité din Berlin, dintre care 22 de zile s-a aflat la terapie intensivă. Disidentul rus a fost externat miercuri.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău în timpul unui zbor intern, în Rusia, pe 20 august. Liderul opoziţiei ruse a fost transferat în comă în Germania. Medicii germani au stabilit că disidentul rus a fost atacat cu o substanţă neurotoxică din gama Noviciok. Rusia a negat orice implicare în presupusul atac şi a cerut dovezi că disidentul ar fi fost otrăvit.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *