Stiri Ultima Ora!

Scrisoarea politicienilor, activiștilor și profesorilor universitari pentru următorul Parlament: 5 măsuri propuse pentru implementare

O scrisoare deschisă a fost transmisă de 50 de personalităţi din mediul academic, universitar si din societatea civilă către viitorii deputaţi şi senatori, potrivit contributors. ro. „Cine ne apără pe noi, alegătorii de următoarea Ordonanţă 13?”, întreabă semnatarii scrisorii care propus şi cinci măsuri concrete pentru reformarea sistemului din România, combaterea traficului de influenţă, a corupţiei şi transparentizarea instituţiilor publice, relatează News.ro.

„Vă aflaţi la începutul unei noi campanii electorale în care dumneavoastră, politicienii, vă pregătiţi să cuceriţi alegătorii şi să le depozitaţi speranţele pentru încă patru ani. Dar nu cumva aţi uitat un punct esenţial în platformele program cu care tocmai aţi intrat în campania electorală? Cu ce drept ne cereţi votul, câtă vreme nu spuneţi nimic despre ce veţi face pentru ca legile din următorii ani să nu mai fie legi date de impostori şi hoţi, în apărarea imposturii şi a hoţiei? Cine ne apără pe noi, alegătorii, de următoarea Ordonanţă 13?

Veţi fi în următorii ani cei care, ca membri ai Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, veţi face propuneri legislative şi veţi vota legile care ne vor jalona tuturor vieţile. Dorim să ne spuneţi ce veţi face pentru a deparazita viaţa publică şi instituţiile statului de „frăţia penal-academică”, de pegra falsificatorilor de diplome, a plagiatorilor de licenţe şi doctorate, de mistificatori care şi-au inventat biografii mincinoase pentru a primi funcţii şi demnităţi, pe scurt, pentru a obţine, prin înşelăciune, votul românilor? Ce veţi face cu oamenii lipsiţi de calificări şi de competenţe reale, care şi-au falsificat actele de studii, şi-au cumpărat titluri academice şi au inventat episoade de viaţă doar pentru a simula abilităţi pe care nu le-au avut niciodată? Ce veţi face cu cei care gestionează bugetul şi resursele acestei ţări, care fac trafic de influenţă, promovează legi şi iau decizii prin care spoliază şi corup societatea în care trăim?

Sărăcia, lehamitea, disperarea care au împins milioane de români în afara graniţelor se datorează în cea mai mare măsură impostorilor. De trei decenii, ei comit nestingheriţi un adevărat genocid spiritual. Într-o ţară în care managementul contraselecţiei a devenit metoda de guvernare – nu mai contează cât de agramaţi, de nepricepuţi, de proşti sunt cei numiţi în funcţii publice –, senzaţia pe care o avem este de moarte lentă a unui întreg popor. Contraselecţia e boala letală a României, pentru că ea secătuieşte rezervorul de inteligenţă şi moralitate care asigură forţa oricărei naţiuni. Ea suprimă în faşă elitele şi performanţele acestei ţări.

Acest dezastru poate fi oprit doar prin voinţă politică şi prin asumarea unor decizii ferme. Vă solicităm, deci, să promovaţi în campania dumneavoastră actele normative care să reglementeze introducerea măsurilor de mai jos şi să ne garantaţi că, odată aleşi, le veţi adopta urgent:

1. Înfiinţarea unui Registrului Naţional al Diplomelor (RND), gestionat de o autoritate în subordinea Ministerului Învăţământului, care să alcătuiască o evidenţă informatică (bază de date) accesibilă pe internet oricărei persoane interesate. În Registrul Naţional al Diplomelor trebuie să figureze toate diplomele de studii emise pe teritoriul României începând cu anul 1990, pentru învăţământul liceal, universitar şi postuniversitar, atât de stat, cât şi privat. Este revoltător şi inacceptabil faptul că Ministerul Învăţământului nu are niciun control asupra emiterii actelor de studii pe teritoriul României, furnizând instituţiilor de învăţământ doar suportul fizic (hârtia) pe care sunt tipărite diplomele!

2. Instituirea obligaţiei legale ca toţi angajaţii din instituţiile de stat să dea declaraţii pe proprie răspundere, prin care să-şi asume, sub sancţiunea legii penale, faptul că actele de studii depuse la angajare sunt autentice. De asemenea, angajatorii să fie obligaţi să afişeze, pe site-ul fiecărei instituţii de stat, listele centralizate cu numele angajaţilor şi elementele de identificare ale diplomelor. Studiile angajaţilor statului trebuie să fie publice, aşa cum sunt şi averile lor, verificate de o autoritate naţională, pe baza declaraţiilor de avere.

3. Modificarea de urgenţă a art. 14 din Legea 153/ 2017 (cunoscută drept Legea salarizării), în sensul eliminării sporului de doctorat pentru toate persoanele angajate în sistemul public, cu excepţia celor care lucrează în domeniile învăţământului, cercetării, culturii şi sănătăţii. Este imperios necesar ca titlul de doctor să revină la semnificaţia lui firească, de atestare a excelenţei academice, nu de marcă a „succesului” social! O astfel de măsură legislativă ar opri inflaţia de doctorate obţinute de persoane cu profesii complet irelevante în raport cu un astfel de titlu academic.

4. Introducerea obligativităţii postării CV-urilor pe site-urile instituţiilor publice, pentru toate persoanele din sistemul public care ocupă funcţii de conducere. De asemenea, instituirea unui model unic de CV, cu norme stricte de completare, pentru toate persoanele angajate în sistemul public. Este revoltător să existe instituţii de stat conduse de persoane care au CV-urile „la secret”, guvernanţi şi politicieni cu biografii care nu pot fi verificate de nimeni. Obligativitatea completării unui model unic de CV ar face imposibilă omiterea unor perioade din biografia profesională, sau redenumirea instituţiilor în care o persoană a lucrat înainte de 1989. Astfel, n-am mai fi siliţi să citim în zilele noastre minciunile insultătoare prin care foştii ofiţeri de Securitate se prezintă, la depunerea candidaturii sau la numirea în funcţii publice, drept „ofiţeri de informaţii”.

Citeste si: VIDEO Scene șocante în Nagorno Karabah – Armenii își dau foc la case înainte de a părăsi teritoriile cucerite de azeri

5. Redactarea unui Statut al Demnitarului, similar Statutului Funcţionarilor Publici, în care să fie prevăzute standardele de etică şi integritate obligatorii pentru persoanele care îşi depun candidatura, ori sunt numite în funcţii în urma procesului electoral. Printre incompatibilităţile care trebuie instituite obligatoriu sunt condamnările penale pentru fapte de corupţie sau alte fapte grave (chiar dacă au fost amnistiate), anchetele penale în curs pentru acte de corupţie sau alte fapte grave, precum şi colaborarea sau apartenenţa la structurile represive ale statului comunist, constatată definitiv de o instanţă de judecată.

Societatea, noi, cei care vă alegem, suntem îndreptăţiţi să ştim că există un mecanism legal eficient şi neşantajabil de control al competenţelor şi moralităţii celor care vor ocupa punctele-cheie în societatea românească. Nimeni n-ar urca într-un autobuz condus de cineva care nu are licenţă de şofer de transport public sau despre care se ştie că şi-a falsificat licenţa. Credeţi oare că alegătorii dumneavoastră sunt dispuşi să se lase pe mâna celor care nu au nici o competenţă din cele pe care le presupune funcţia ocupată prin impostură? „Oamenii care înşală”, impostorii, sunt cei care ne împing astăzi în prăpăd. Nu mai putem – pur şi simplu nu se mai poate! – să asistăm în tăcere la moartea lentă a acestei ţări încăpute pe mâna lor”, conform scrisorii deschise publicate de contributors.ro.

Potrivit sursei citate, documentul este semnat de către:

Radu Cornel Andreica, consilier juridic, Consiliul Civic Local Cluj

Alexander Baumgarten, istoric al filosofiei, profesor, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Ioana Bican, profesor univ., Universitatea Babeş-Bolyai

Ana Blandiana, scriitor

Lidia Bodea, director Editura Humanitas

Florin George Călian, cercetător ştiinţific, Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu

Alexandru Călinescu, profesor universitar emerit, Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, scriitor

Mircea Cărtărescu, scriitor, profesor Universitatea Bucureşti

Carmen Chifiriuc, profesor, Universitatea Bucureşti

Melania Cincea, jurnalist

Cătălin Cioabă, lector dr., Universitatea Bucureşti

Ciprian Ciocan, Fundaţia Comunitară Sibiu

Romaniţa Constantinescu, conf. univ.dr., Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Heidelberg

Robert Coravu, lector dr., Universitatea Bucureşti

Prof. Univ. Dr. Ioana Crăciun-Fischer, Universitatea din Bucureşti

Gabriela Creţia, profesor emerit, Universitatea Bucureşti

Anca Dan, cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică, Franţa

Cristi Danileţ, judecător, Asociaţia „VedemJust”

Ştefan-Marius Deaconu, doctorand, Universitatea din Bucureşti; secretar general şi reprezentant al studenţilor în Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU)

Oana Gheorghiu, Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”

Dana Jalobeanu, conferenţiar Universitatea Bucureşti

Gabriel Liiceanu, scriitor, profesor emerit, Universitatea Bucureşti

Liviu Marin, profesor, Universitatea Bucureşti

Diana Mărgărit, conferenţiar, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea Al.I. Cuza – Iaşi

Mircea Mihăieş, profesor, Universitatea de Vest Timişoara

Ciprian Mihali, profesor, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca

Mihaela Miroiu, prof. univ. dr. SNSPA

Germina Nagâţ, cercetător ştiinţific, CNSAS

Alexandru Nicolae, conferenţiar universitar, lingvist

Horia-Şerban Oniţa, preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România

Ioana Pârvulescu, scriitor, profesor Universitatea Bucureşti

Andrei Pleşu, scriitor, profesor emerit, Universitatea Bucureşti

Iosif Pop, economist, iniţiator al Consiliul Civic Local Cluj-Napoca

Marian Popescu, profesor universitar, reprezentant al MEN la Consiliul Europei/ETINED, membru al Board-ului IRAFPA (Institutul de Cercetare şi Acţiune pentru Frauda şi Plagiatul Academic, Geneva)

Cristian Preda, decan, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti

Raluca Prună, jurist

Antoaneta Sabău, filolog, cercetător ştiinţific, Centrul de Cercetare Ecumenică, Sibiu

Ana-Sorana Scutelnicu, profesor, voluntar în cadrul organizaţiei „Voci pentru Democraţie şi Justiţie”

Iulia Stanciu – arhitect, profesor Universitatea de arhitectură şi urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti

Ioan Stanomir, scriitor, profesor Universitatea din Bucureşti

Vladimir Tismaneanu, profesor, Universitatea Maryland, SUA

Virgiliu Ţârău, profesor, Universitatea Babeş-Bolyai

Carmen Uscatu, Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”

Radu Vancu, scriitor, profesor Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Catalin Vasilescu, profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

Alfred Vespremeanu-Stroe, profesor, Universitatea Bucureşti

Smaranda Vultur, scriitoare, conferenţiar universitar

Vlad Zografi, scriitor

Marian Zulean, profesor, Universitatea Bucureşti

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *