Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, care prevede obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă a apărut vineri seară în Monitorul Oficial şi stabileşte ca măsura să se aplice pe perioada stării de alertă.

Suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie

Cum starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, prin HG, începând cu 18 mai, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile.

Ulterior, dacă autorităţile vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu alte 30 de zile.

Automat, va fi prelungită şi obligaţia purtării măştii în locurile amintite.

Dacă nu purtăm mască în magazin sau metrou, spre exemplu, putem fi sancţionat cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist (nu jumătate din minimul legal) în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *