Bucuresti Revista Presei Social Stiri Ultima Ora!

Tineri evadați din carantină, în Suceava, prinși cu elicopterul și camere cu termoviziune

“În decursul săptămânii trecute, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la deplasarea unor cetățeni din zona carantinată aflată in județul Suceava către județul Cluj, a rezultat că 21 dintre aceștia au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți.

Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile pubice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj.

În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței Militare Nr.6 referitoare la restricțiile stabilite pe timpul stării de urgență.

Pentru a evita repetarea acestor fapte, Ministrul Afacerilor Interne a ordonat suplimentarea forțelor și mijloacelor care monitorizează zonele aflate în carantină, fiind mobilizate efective ale Brigăzii Speciale de Intervenție de la nivel central care are în dotare inclusiv mijloace tehnice de supraveghere aeriană.

Astfel, în cursul nopții de joi spre vineri ( în jurul orei 01:00) au fost depistate în extravilanul comunei Pătrăuți, din județul Suceava 16 persoane care au încălcat interdicțiile de deplasare din zona carantinată.

15 dintre acestea au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 30.000 de lei pentru părăsirea zonei de carantină și încălcarea restricțiilor de circulație, iar a 16-a persoană, un minor, în vârstă de 15 ani, a fost avertizată verbal”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Sursa Antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *