Stiri Ultima Ora!

Titus Corlăţean, după promulgarea Legii privind Ziua Tratatului de la Trianon: ‘Am reuşit! Există acolo sus un Dumnezeu al românilor care veghează!’

Senatorul Titus Corlăţean reacţionează la promulgarea legii privind Ziua Tratatului de la Trianon, act normativ al cărui iniţiator este şi pentru care s-a luptat în parlament în cida refuzului iniţial al preşedintelui Iohannis de a-l promulga.

“Am reușit! Legea pentru declararea zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon, pe care am avut onoarea să o inițiez, a fost în sfârșit promulgată! Statul român va putea să marcheze oficial și cu demnitate, de acum înainte, ziua de 4 iunie ca dată a recunoașterii internaționale a unirii Transilvaniei cu România! Cu respect pentru toți cetățenii români, indiferent de apartenența lor etnică, dar și cu o îndatorire sfântă de a onora jertfa înaintașilor, care a permis acest moment esențial pentru identitatea națională și pentru devenirea statului unitar român! Există acolo sus un Dumnezeu al românilor care veghează!”, scrie Titus Corlăţean pe Facebook.

„Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon”, anunță Administrația Prezidențială. Parlamentul a respins cererea de reexaminare a legii, iar Curtea Constituțională a respins sesizarea șefului statului cu privire la această lege.

Legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon prevede posibilitatea organizării, la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.

În acest sens, autoritățile centrale și locale, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin material și logistic. Totodată, potrivit acestei legi, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *