Stiri Ultima Ora!

ULTIMA ORĂ Cei trei suspecți, două surori și un bărbat, din cazul fetei ucise și incendiate au fost arestați

Cei trei suspecţi în cazul femeii incendiate pe marginea drumului la Ghimpaţi au primit mandat de arestare pentru 30 de zile şi au fost conduşi în arestul IPJ Giurgiu, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, procurorul Ioan Adrian Alexe, potrivit AGERPRES.

“După îndelungi audieri, în urmă cu o oră, Tribunalul Giurgiu a dat decizia de arestare preventivă a celor trei suspecţi în cazul femeii arse la Ghimpaţi. Cei trei, un bărbat şi două femei, au recunoscut în instanţă voalat faptele, în sensul că fiecare dă vina pe celălalt pentru faptele comise şi deja au făcut contestaţie cu privire la decizia instanţei”, a afirmat Alexe.

Cei trei au fost reţinuţi marţi pentru 24 de ore, după percheziţii la domiciliul acestora, fiind audiaţi de procurori până în dimineaţa zilei de miercuri iar după-amiază au fost prezentaţi instanţei din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a decis arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind conduşi în arestul IPJ Giurgiu.

Citește și: VIDEO – Scriitorul Mircea Dinescu îi răspunde lui CTP, acest ‘împărat în trening’: ‘Poate că i-aș fi plâns de milă’

Pe 30 octombrie, pe un câmp între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor a fost identificat cadavrul incinerat al unei femei, care a ars în proporţie de 90%.

După cercetări efectuate la faţa locului, audieri ale martorilor şi urmărirea înregistrărilor de pe camerele de filmat din zonă, procurorii şi criminaliştii au reuşit identificarea cadavrului femeii, care a fost carbonizat aproape în întregime şi au reuşit şi identificarea suspecţilor, un bărbat şi două femei. Femeia arsă practica prostituţia şi locuia împreună cu agresorii ei într-un cartier din Bucureşti, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri în interiorul locuinţei intervenite între ea şi cei trei arestaţi.

Acţiunea penală a fost pusă în mişcare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre.

Sursa Stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *