Tehnologie

Acer Nitro 7 (2019) review: laptopul de gaming de buget a fost îmbunătăţit (Laptopuri)

Începând din 2019, seria Nitro de laptop-uri de gaming de buget de la Acer nu mai este obligatoriu echivalentă cu compromisuri pe partea de hardware. Compania a prezentat în cadrul evenimentelor next@acer din primăvară şi toamnă câteva modele cu adevărat interesante, construite din metal şi echipate cu componente moderne. Diferenţierea faţă de modelele Predator constă în utilizarea unor componente mai apropiate de nevoile celor care nu sunt interesaţi de cele mai puternice cipuri grafice, dar îşi doresc un computer care să facă „de toate”, la un preţ mai accesibil. Nitro 7 este astfel primul model de acest gen care ajunge în redacţia Go4it, iar rezultatele sunt neaşteptat de bune.

Acer Nitro 7: design nou şi construcţie mai solidă

Acer Nitro 7 preia din sensibilităţile de design ale seriei Predator din ultimul an, oferind o construcţie metalică rece la atingere pe toate părţile. Singura urmă de plastic pe care o putem vedea se află în jurul display-ului pe rama neagră, care găzduieşte şi o cameră web proeminentă. Probabil că dacă Acer ar trece la un senzor mai mic pentru acest model, dimensiunile totale ale computerului ar putea fi cu mult reduse, întrucât în jurul ecranului avem spaţii destul de mari în comparaţie cu ceea ce ştim că este posibil în prezent.

Având însă în vedere că avem de a face cu un laptop de gaming pentru cei cu bugete mai reduse, este de înţeles de ce Acer nu trece la un design edge-to-edge. Costurile sunt importante, deci compania preferă să nu exagereze cu funcţii care ar fi plăcut de avut, dar care nu schimbă semnificativ experienţa de utilizare.

Tastatura Acer, pe care o tot întâlnim pe laptop-urile de gaming ale companiei este aproape neschimbată. Aceasta integrează şi un numpad în partea din dreapta şi este iluminată cu LED-uri roşii. Spre diferenţă de alte laptop-uri Acer, fie din gama Nitro mai veche, fie Predator, accentele roşii nu pot fi observate decât la butoanele de pe tastatura şi în jurul trackpad-ului.

Acer primeşte însă şi o bilă albă încă de la primul contact cu laptop-ul: a folosit un trackpad fără butoane, cu suprafaţă generoasă şi care poate fi apăsat pe toată suprafaţa lui. Mulţi producători de laptop-uri pur şi simplu ignoră faptul că trackpad-urile cu butoane nu îşi mai au locul pe laptop-uri în 2019, mai ales că oricum nu sunt folosite la gaming.

Faţă de alte modele de la Acer, chiar şi dintre cele mai recente, noul Nitro 7 are un încărcător destul de subţire şi de uşor, acesta oferind o putere de „numai” 180 W. Această putere este necesară pentru că avem de a face cu un procesor destul de puternic, cât şi cu un cip grafic care poate consuma în varianta desktop 75W sau mai mult.

Pachetul Nitro 7 este completat de câteva port-uri de conectivitate. Acestea nu sunt nici foarte multe nici obligatoriu impresionante. Avem două port-uri USB 3.2 Gen1, un port USB 2.0, un USB 3.2 Gen 2 Type-C, HDMI şi un port de reţea, alături de nelipsitul jack pentru căşti. Parcă lipseşte un card reader, ceva ce vedem din ce în ce mai rar inclusiv pe laptop-uri de productivitate şi parcă acel USB 2 este cam în plus, când putea fi înlocuit cu un USB 3, un port Type-C sau ceva similar.

Acer Nitro 7: hardware de medie, pentru un laptop de gaming

  • Model: Acer Nitro 7 AN-715-51-76XG
  • Ecran: 15,6”, Full HD (1.920 x 1.080 pixeli), 60 Hz, IPS
  • CPU: Intel Core i7-8750H @ 2,2 GHz (boost până la 4,1 GHz, 6C/12T)
  • GPU: Intel UHD Graphics 630 + NVIDIA GeForce GTX 1650 4 GB GDDR5
  • RAM: 32 GB DDR4-2666
  • SSD: 512 GB Raid0 (2 x 256 GB)
  • HDD: 1 TB Western Digital 5.400 rpm
  • Sunet: stereo
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5, 2 x USB 3.2 Gen2 Type-A, , 1 x USB 3.2 Gen2 Type-C, 1 x USB 2.0, 1 x HDMI 2.0, 1 x jack 3,5 mm combo, 1 x Ethernet 1 Gbps (RJ-45)
  • Alte dotări: tastatură iluminată (roşu)
  • Alimentare: 180 W
  • Greutate: 2,5 kg
  • Sistem de operare: Windows 10 Pro

Galerie foto

Acer Nitro 7: puţine compromisuri

La primul contact cu Nitro 7 de la Acer, am crezut că este vorba despre un laptop de gaming de 13 sau 14”. Acesta are o carcasă mult mai mică decât sugerează dimensiunea ecranului. Faţă de alte laptop-uri de 15,6”, corpul său este ceva mai mic dintr-un singur motiv: zona din jurul tastaturii este mai îngustă. Atfel, acest model ar putea intra mai uşor în mai multe tipuri de ghiozdane, în timp ce adaptorul de priză, care este mai uşor decât alte modele de pe piaţă, nu adaugă mult la capitolul greutate. De altfel, nici laptop-ul nu este foarte greu pentru un model „de gaming”, la 2,5 kg. Totuşi, nu este de recomandat pentru a fi cărat în fiecare zi în spate.

Probabil singurul compromis adevărat pe care Acer l-a făcut pe acest model este faptul că a folosit un panou IPS din generaţia mai veche, cu refresh rate de 60 Hz, faţă de cele de 144 Hz şi 240 Hz pe care le foloseşte pe modelele Predator din prezent. Acesta este însă un avantaj pentru cei care îşi doresc un laptop la un preţ mai accesibil, întrucât un panou mai performant ar adăuga câteva zeci sau sute de euro la costul final.

Chiar dacă monitorul nu este unul foarte rapid, acesta beneficiază însă de un panou IPS de calitate, care pare să afişeze culori naturale încă din fabrică. Este posibil să fie necesară o mică calibrare pentru a putea fi folosit în aplicaţii profesionale de editare foto sau video, însă Acer demonstrează că a învăţat multe dintre nevoile gamerilor şi profesioniştilor, oferind un ecran mat, care nu reflectă lumina ambientală atât de mult.

La capitolul autonomie nu avem foarte multe lucruri de analizat. Avem de a face cu un laptop care integrează un procesor Intel Core i7 puternic, cu 6 nuclee şi 12 fire de execuţie, care consumă foarte mult în toate situaţiile de utilizare. Astfel, cele 2-3 ore de utilizare „office” pe baterie sunt cam maximul pe care o astfel de configuraţie o va putea livra vreodată. Nu e tocmai rău pentru un computer puternic.

În cele din urmă, componenta audio este chiar decentă pentru un laptop de buget cu un corp atât de subţire. Sunetul este destul de puternic pentru a acoperi sunetul coolerelor la turaţie maximă. În general însă, coolerele nu vor ajunge la un nivel atât de ridicat de bunăvoie, curba de răcire fiind setată în aşa fel încât ventilatoarele să nu treacă de 4.000-5.000 de rotaţii pe minut, când ele pot duce peste 6.000 pe modul manual.

Desigur, fiind un computer compact, acesta se va încălzi destul de tare în jocuri, în special. Totuşi, limtele de sub 90 de grade Celsius la procesor şi cipul grafic sunt păstrate.

Acer Nitro 7: performanţă în limitele aşteptărilor

Este important de menţionat faptul că Nitro 7 în configuraţia testată de noi, cu procesor i7 şi cip grafic GeForce GTX 1650 de la NVIDIA este o configuraţie neechilibrată. Pentru un computer cu grafică entry-level spre medie, un procesor Intel core i5 era de ajuns. Această configuraţie va fi mai degrabă potrivită pentru cei care folosesc în special aplicaţii care taxează procesorul mai mult decât placa video: Adobe Premiere, în special.

Este de apreciat şi faptul că această configuraţie vine cu un SSD de mare viteză pentru sistemul de operare şi aplicaţii şi cu un HDD de 1 TB pentru stocarea datelor. Având atâtea port-uri USB, sunt destule şi pentru ataşarea de unităţi de stocare externă.

Am fost surprins însă de performanţa din multe dintre jocuri şi cumva am înţeles de ce nu a fost integrat un monitor mai rapid. Nitro 7 este realizat în special pentru cei care doresc să ruleze titluri single player la detalii înalte. Pe cele mai înalte setări, majoritatea titlurilor vor rula la sub 30 de cadre pe secundă în 1080p. Totuşi acest cip grafic nu este realizat pentru cele mai înalte setări. O combinaţie de setării medii cu high ar putea aduce o performanţă de peste 60 de cadre pe secundă în majoritatea titlurilor. Mai mult, faptul că are memorie video de numai 4 GB poate afecta performanţa în anumite jocuri în cazul în care texturile sunt setate pe un nivel prea mare.

Desgiur, testele de performanţă în jocuri au fost realizate folosind setările cele mai înalte, fără antialiasing. Răcirea a fost lăsată pe „auto” şi se pare că s-a descurcat foarte bine, fără să creeze zgomot foarte mare în full load.

3DMark

Gaming

Benchmark

  • Cinebench R20: 2.110
  • PCMark 8 Creative: 4.789
  • CrystalDiskMark Seq Q32T1 (SSD): Read: 3.234 MB/s / Write: 1.692 MB/s
  • CrystalDiskMark 4KiB8T8 (SSD): Read: 1.628 MB/s / Write: 1.462 MB/s

Acer Nitro 7: un computer de gaming capabil, la un preţ mai accesibil

Acer Nitro 7 este un computer de gaming capabil, ba chiar poate mai potrivit în domeniul de productivitate, oferind o alternativă uşor de cărat şi mai ieftină decât soluţiile „profesionale”, cu un nivel de performanţă destul de ridicat.

Pentru gaming, aş recomanda mai degrabă o versiune cu procesor Intel Core i5, întrucât procesorul i7 nu ajută foarte mult în jocuri, chiar şi la rezoluţie 1080p, limitarea de framerate fiind în „ograda” GPU-ului. Totuşi, performanţa în gaming nu este una slabă, având în vedere configuraţia şi segmentul de piaţă pe care îl vizează Nitro 7.

Este puţin cam greu pentru a fi cărat zi de zi, îi lipseşte un card reader şi nu are o autonomie foarte mare. În schimb, poate deveni un computer principal pentru mulţi utilizatori pentru că este bine construit, poate fi configurat cu mult spaţiu de stocare şi are destulă putere de procesare, chiar şi pentru sarcini mai complexe.

Sursa go4it.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *